Şi nu, nu o să încep cu Donald Trump, dar îl voi cita mai jos, ci cu Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, care vorbeşte despre pericolul destrămării Uniunii Europene. Nu a precizat ce anume ameninţă Uniunea, dar s-a concentrat asupra crizei migraţiei, care a pus la încercare unitatea şi toleranţa Europei anul acesta. Uniunea are alternative şi „poate, desigur, fi reversibilă“, a apreciat Schulz, adăugând că celelalte opţiuni includ o Europă în care prevalează naţionalismul, frontierele şi zidurile.

Trecem de la Martin Schulz la ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, care spune că relaţiile Ungariei cu România sunt marcate de „provocări majore“, atingând cel mai scăzut nivel în timpul disputelor cu guvernul fostului premier Victor Ponta. Ministrul încearcă să împace şi capra şi varza, precizând că statul român rămâne un important partener pentru schimburi comerciale.

Despre victoria Frontului Naţional şi a Marinei LePen în alegerile regionale din Franţa veţi fi aflat deja; avem aici o Franţă profund divizată. Este vorba de o elită proeuropeană şi populaţia care se opune din ce în ce mai ferm unei atare mişcări. Yves Smith, bancher de investiţii, consultant şi scriitor la unele dintre cele mai importante publicaţii, avansează ideea unei Franţe care devine un stat bazat pe un regim de apartheid: politici discriminatorii şi autoritate, plus tensiunile dintre grupurile diferite de minorităţi din suburbiile marilor oraşe. După atacul de la Charlie Hebdo incidentele legate de musulmani au crescut cu 70%, din care 80% îndreptate împotriva femeilor care purtau vălul. Autorităţile vor să blocheze internetul obscur, al traficului de arme, bani şi cine mai ştie ce, ce poate fi accesat prin intermediul platformei TOR şi să limiteze acesul prin reţelele Wi-Fi gratuite.

Franţa nu face figură singulară. Luările de poziţie ale premierului maghiar Viktor Orban, ultraconservatorii din Partidul Lege şi Justiţie, care iscă temeri legate de o posibilă alunecare a Poloniei spre un naţionalism creştin, civilizata Suedie, unde sondajele sunt conduse de niscaiva democraţi cu rădăcini neonaziste sau Danemarca, unde Partidul Popular danez declarat antiimigraţie face parte din coaliţia de guvernământ sunt faţete ale noii politici europene cu tentă naţionalistă.

Peste tot în lume este la fel: fostul premier australian Tony Abbott crede că islamul reprezintă o problemă: „Nu toate culturile sunt egale, iar Occidentul trebuie să înceteze să prezinte scuze pentru că îşi apără valorile. Occidentul nu trebuie să îi catalogheze pe musulmani drept malefici, dar nu poate rămâne în etapa de negare în legătură cu această problemă masivă pe care o reprezintă islamul“.

Donald Trump, miliardarul american, aflat în cursa pentru Casa Albă, este un izvor de declaraţii: „Pierdem mulţi oameni din cauza internetului. Trebuie să discutăm cu Bill Gates şi cu alte persoane care înţeleg cu adevărat ce se întâmplă. Trebuie să discutăm cu ei pentru a închide internetul, măcar unele zone ale acestuia. Unii vor invoca libertatea de exprimare. Sunt proşti. Avem mulţi proşti“. Şi într-un comunicat: „Donald Trump îndeamnă la oprirea totală şi completă a intrării musulmanilor în Statele Unite, până când aleşii din ţara noastră înţeleg ce se întâmplă“.

La un miting în South Carolina, doar câteva ore mai târziu, Trump a repetat acest îndemn, în aclamaţiile mulţimii. Din nou într-un comunicat al echipei sale: „Aproximativ 25% dintre musulmanii din Statele Unite consideră justificată violenţa împotriva Americii, potrivit unui sondaj al Center for Security Policy, un grup de reflecţie conservator. Fără să ne uităm la diverse sondaje, este evident pentru toată lumea că ura este dincolo de orice înţelegere. De unde vine această ură şi de ce – va trebui să determinăm. Până când nu vom fi capabili să determinăm şi să înţelegem această problemă şi ameninţarea periculoasă (sic!) pe care o reprezintă, ţara noastră nu poate să fie victima unor atacuri oribile comise de către persoane care cred doar în jihad şi care nu au niciun simţ al raţiunii sau respect faţă de viaţa umană“.

Închei cu Eric Schmidt, preşedintele executiv de la Google, care vorbeşte de instrumente de cenzură a urii în social media.

Am enumerat faţetele unei lumi, aşa cum le-am adunat în numai o săptămână, lume care îmi pare a-şi pierde, din ce în ce, minţile. Înaintea celor două conflicte mondiale lumea a traversat, la fel ca acum, perioade de criză economică, pe fonduri de exacerbări naţionaliste. Şi atunci, pentru situaţia de acasă, oriunde va fi fost acasă, erau vinovaţi ceilalţi, oricine ar fi fost ceilalţi. Nu cred că vom repeta greşelile din secolul trecut, pentru că deja lumea este ocupată până peste cap cu greşelile momentului. Europa, poate lumea în întregul ei, se autodistrug, nu cu mitraliera, ci cu nepăsare şi inconştienţă, imbecilizate de cultura social media şi de lideri de opinie nechemaţi.