Scriem săptămânal despre executivii din România şi din străinătate şi avem ocazia să le punem sub lupă parcursurile profesionale, de la primul job la preluarea conducerii operaţiunilor pe mai multe pieţe. Şi, în timp ce unii schimbă numeroase roluri de-a lungul timpului, în organizaţii diverse, alţii dau dovadă de o stabilitate fermă, rămânând fideli aceleiaşi companii pe durate îndelungate, de zeci de ani, timp în care evoluează, însă sub acelaşi angajator. Nu am putea spune că există o variantă corectă de urmat, însă cu siguranţă ambele aduc avantaje şi dezavantaje. Cu ce riscuri vine, aşadar, fiecare? Am identificat câteva:

Riscurile stabilităţii

1. Plafonarea. Dincolo de o cultură a organizaţiei în care te regăseşti, de colegii care sunt ca o a doua familie, de schimbarea pe care o poţi aduce în societate şi de oportunităţile avute – lucruri invocate adesea de cei care şi-au petrecut mare parte din carieră în aceeaşi companie, trebuie să fim sinceri că, de multe ori, un factor major care ne ţine „legaţi” de vechea echipă este comoditatea. Care reprezintă un risc major, deoarece poate duce la plafonare, întrucât nu te provoacă să te reinventezi, să te readaptezi, ci, odată obişnuit cu flow-ul, îţi formezi o rutină a muncii de care îţi va fi foarte greu să te rupi. 

2. Pierderea interesului pentru meseria pe care o practici. Strâns legată de plafonare e pierderea interesului pentru meseria pe care o practici, indiferent că e una repetitivă ori creativă. Chiar şi în rolurile cu grad crescut de creativitate poate interveni o rutinizare, care poate duce în cazuri extreme şi la sentimentul că îţi urăşti meseria, chiar dacă, la origini, ai ales-o din pasiune.

3. Ratarea oportunităţilor. O veche zicală e că „Cine nu riscă, nu câştigă”. Dacă faci parte, de pildă, dintr-o companie antreprenorială care nu are în plan extinderea pe noi pieţe, vei rata, cel mai probabil, ocazia de a trăi experienţe ca viaţa de expat pe care ţi-ar aduce-o plecarea într-o multinaţională.

4. Supraîncărcarea fişei postului. De la un moment dat încolo, e posibil ca angajatorul, ştiind că eşti om de bază în companie, care cunoaşte dedesubturile organizaţiei şi mersul lucrurilor, să te încarce cu diverse sarcini, transformându-te într-un om „bun la toate”, fără o remuneraţie corespunzătoare.

5. Potenţial mai mic de negociere. Când ai vechime la un loc de muncă vei beneficia, probabi, de majorări periodice ale salariului, însă pentru că eşti deja acolo, deja „cucerit”, interesul pentru a ţi se acorda aceste măriri salariale „din oficiu” nu va fi unul frecvent. Jena de a merge să renegociezi e şi ea o piedică. Unii preferă să îşi „strângă cu uşa” angajatorul, ameninţând că pleacă, însă nu poţi face asta des şi, în plus, dacă strigi de multe ori „lupul“ fără să treci la fapte, s-ar putea să nu mai fii crezut.

Riscurile schimbării

1. Procesele de intervievare, cu dezamăgirea respingerii şi deciziile majore. Pentru a-ţi schimba locul de muncă trebuie să treci prin etapa consumatoare de timp şi energie a proceselor de recrutare, fie că eşti vânat tu de un potenţial angajator, fie că aplici din proprie iniţiativă la jobul respectiv. În funcţie de dimensiunea organizaţiei şi „greutatea” funcţiei, un astfel de proces se poate întinde pe o durată mare de timp ori poate fi divizat în etape multiple, cu grade diferite de dificultate, de la simple discuţii la interviuri complexe ori probe practice. Apoi, după ce susţii toate aceste interviuri, poţi suferi dezamăgirea respingerii şi a alegerii altui candidat. În cazul în care totuşi eşti dorit de companiile X, Y şi Z pentru o poziţie similară, intervine nevoia de a lua o decizie majoră, de a analiza iar şi iar toţi factorii implicaţi pentru a vedea ce ofertă ţi se potriveşte cel mai bine.

2. Perioada de curtare. O schimbare de job vine automat cu o perioadă de tranziţie, în care te acomodezi cu un nou colectiv, cu care există riscul de a descoperi că nu rezonezi. Chiar şi în cazul fericit în care vei avea „chimie” cu echipa, va dura până vă veţi câştiga încrederea reciproc. În plus, dacă la fostul loc de muncă să spunem că deja vă cunoşteaţi reciproc tabieturile, felul de a fi, că vă simţiţi ca în familie, cu bune şi cu rele, acomodarea în noua funcţie implică, pentru început, mici compromisuri şi o conduită impecabilă, până te familiarizezi cu ceilalţi şi poţi fi tu însuţi. Putem asemăna această etapă cu perioada de curtare dintr-o relaţie, când vrei să îl impresionezi pe celălalt, scoţând în evidenţă tot ce ai tu mai bun.

3. Stresul adus de nou. Dincolo de colectiv, un job nou implică deprinderea abilităţii de a lucra în noi programe, aplicaţii, într-o zonă nouă, cu un program diferit. Toţi aceşti factori pot fi cauzatori de stres, care, gestionat necorespunzător, riscă să se transforme în burnout.

4. Prioritizarea seniorităţii în acordarea avansărilor. Un loc nou de muncă poate atrage după sine, chiar şi în situaţia în care eşti specializat pe nişa ta, un proces de avansare mai greoi, şi asta pentru că în general în multe organizaţii se aşteaptă o anumită perioadă pentru a dovedi ce ai de dovedit, înainte să ţi se ofere oportunitatea unui rol mai bun. Pe de altă parte, când ai deja un istoric în cadrul companiei, promovarea poate fi mult mai facilă, aşa că în momentul în care îţi dai demisia trebuie să iei în calcul faptul că e posibil să ai de aşteptat o bună perioadă până vei putea avansa.

5. Dacă schimbi prea des jobul, e posibil să nu mai prezinţi încredere viitorilor angajatori, deci oricât de interesant e un CV variat, fidelitatea s-ar putea să cântărească mai mult în ochii unei companii. 

Andra Stroe este jurnalist BUSINESS Magazin