N-aş vrea să fiu în pielea companiilor, antreprenorilor – mai mari sau mai mici –, nici în pielea IT-iştilor, constructori-lor etc., nici în pielea întregului business românesc. Să te trezeşti peste noapte că se schimbă regulile fiscale, ad-ministrative, regulile de contabilitate etc. este o situaţie dificilă, iar aceste schimbări se traduc în modificarea planurilor de afaceri, în bani sau chiar în pierderi. Poate de aceea nu m-am făcut antreprenor, om de afaceri sau pa-tron. Toată lumea care comentează de pe margine spune că, în România, taxele pentru companii sunt mici, un adevărat „paradis fiscal”, şi că firmele nu ar trebui să se plângă de aceste schimbări fiscale care vin peste noapte. Pentru că aceste schimbări sunt compensate de taxele mici şi, oricum, nu te obligă nimeni să te faci patron sau să intri în business. Şi, până la urmă, câinele nu pleacă de la măcelărie. Dar aceste schimbări fiscale înseamnă bani, costă bani, nu vorbe şi comentarii, şi cineva trebuie să pună pe masă aceşti bani, iar dacă nu-i are, trebuie să-i împrumute. 

IT-iştii se întreabă cine va compensa eliminarea facilităţii fiscale din acest domeniu: ei – prin scăderea salariului net – sau compania – prin creşterea salariului brut?

Când ai 500 de IT-işti în organigramă, cu un salariu mediu net între 1.500 şi 2.500 de euro, aceşti 10% reprezintă sume semnificative. Când ai mii de angajaţi în construcţii şi trebuie tu, companie, să acoperi eliminarea facilităţii fiscale, te întrebi de unde scoţi diferenţa, care înseamnă mil-ioane şi milioane de euro, mai ales în condiţiile în care statul nu ţi-a plătit factura pentru lucrările efectuate de câ-teva luni. Poate că, din punctul de vedere al taxelor, sistemul din România este un „paradis fiscal”, dar schimbările apărute peste noapte îţi pot arunca în aer un bilanţ financiar, mai ales dacă nu ai de unde să acoperi aceste schimbări fiscale. A fi antreprenor, a conduce sau a fi patronul unei companii nu este, în realitate, cea mai mare fer-icire, mai ales în aceste vremuri: vânzările scad, angajaţii te înjură, clienţii sunt nemulţumiţi, băncile stau cu ochii pe tine nonstop, de teamă să nu intri în insolvenţă, iar Fiscul şi alte instituţii ale statului te caută şi te fugăresc permanent dacă nu ai protecţie politică sau protecţia sistemului. Familia te critică pentru că nu ai timp de ea. Oricum ai privi, nu e bine. Pentru afacerile mici, câştigul obţinut este puţin mai mare decât un salariu de manager la o mul-tinaţională, şi câteodată acest venit vine cu greu, pentru că sunt probleme cu cash-flow-ul. Dar eşti antreprenor, patron, om de afaceri. Iar lumea te invidiază. Foarte mulţi intră în business cu aşteptări mari, cu idei care arată bine pe hârtie, dar care, în realitate, nu se potrivesc. Intră cu speranţe că pot face bani repede, aşa cum au citit în poveştile scrise chiar în Business Magazin. Dar realitatea este alta. Trebuie să ai stomac şi nervi pentru a fi antreprenor. S-au dus vremurile când plimbai doar nişte contracte (mai sunt şi astăzi, dar în această zonă monopolul aparţine unor băieţi deştepţi). Acum trebuie să munceşti mai mult decât angajaţii, asta dacă nu pleacă de pe o zi pe alta. Nu toată lumea este Petrom, Hidroelectrica, Romgaz, Altex, Dedeman, Mobex-pert, eMag etc. Concurenţa este mult mai mare, contează foarte mult execuţia în business, trebuie să mai ai şi bani, şi, mai mult decât atât, trebuie să ai vremuri bune din punct de vedere economic. Iar acum vremurile sunt tulburi. Este mult mai greu să faci business acum, chiar şi într-o simplă cafenea. Mulţi realizează, când intră în business, că nu este ceea ce se aşteptau, că poate nu sunt făcuţi pentru acest lucru, că era mai bine la multinaţională, unde salariul intra la timp şi lucrurile erau organizate. În businessul românesc, primele 1.000 de companii fac 50% din cifra de afaceri. Mai sunt 30.000 de firme mari şi mijlocii, iar după aceea urmează vreo 869.000 de patroni, an-treprenori, oameni de afaceri mici şi foarte mici, care se bat pe restul. Se spune că este loc pentru toată lumea, dar, de multe ori, ceea ce rămâne pe masă s-ar putea să nu-ţi ajungă nici pentru propriul salariu mediu pe economie, de 1.000 de euro. Dar în business trebuie să intri cu speranţa că milionul este aproape şi că trebuie doar să întinzi mâna şi să-l iei. Oricum, nu aş vrea să fiu în pielea celor care sunt acum în business şi nu-i invidiez pentru banii pe care-i fac. 

(cristian.hostiuc@zf.ro)