Până acum câţiva ani (5-7 ani), cele mai multe anunţuri de recrutare pe platformele de recrutare online erau puse de multinaţionale. Noile generaţii au căutat şi caută în primul rând nume de multinaţionale unde să se angajeze, pentru că în piaţă există percepţia că cel mai bine este să lucrezi pentru o companie străină, unde salariile sunt mai mari, unde lucrurile sunt mai aşezate, unde procedurile sunt mai bine definite şi e clar ce trebuie să faci. Pe locul doi ca opţiune de angajare este statul, începând de la instituţiile şi până la companii. Pe locul trei sunt companiile an-treprenoriale româneşti, mai mari sau mai mici. 

Noile generaţii erau sfătuite să evite companiile româneşti pentru că este haiducie, totul se face de azi pe mâine, întotdeauna există stresul legat de intrarea salariului, iar patronii aveau o reputaţie proastă. 

În timp lucrurile s-au mai schimbat, iar Bogdan Badea, CEO al celei mai mari platforme de recrutare online - eJobs, spune că cele mai multe anunţuri de recrutare vin acum din partea companiilor româneşti şi mai puţin din partea multinaţionalelor, acolo unde angajările au îngheţat iar schimbările se fac puţin mai greu. 

Ce s-a întâmplat între timp?

Companiile româneşti - antreprenoriale, mici şi mijlocii - au câştigat teren pe fondul creşterii economice din ultimul deceniu, când PIB-ul s-a dublat. Dar poate cea mai importantă modificare a fost că brandul negativ de patron, adică de proprietar sau principal acţionar al companiei, specific începutului de capitalism de la noi, s-a transformat în brand de antreprenor, care are o conotaţie pozitivă. 

Dar cum s-a întâmplat acest lucru? 

Spre deosebire de primii capitalişti, noile generaţii de antreprenori, care tot au apărut în ultimul deceniu, mai ales după criza din 2008/2009, au fost mai tineri, mai liberi de mentalitatea comunistă, au avut încredere să iasă în faţă, să discute şi să prezinte public afacerea lor, au fost deschişi la interviuri, declaraţii, în primul rând pentru a-şi promova compania/afacerea/ ideea/businessul. Odată ce s-a spart gheaţa prezenţei publice, toţi cei care intră în business an de an se raportează la acest lucru. Afacerile lor au devenit vizibile, le poţi vedea cu ochiul liber, bran-durile sunt prezente peste tot, în primul rând pe internet, s-ar putea spune că nu au nimic de ascuns, aşa cum a fost cazul cu prima generaţie de capitalişti, pe care nu ştiai de unde să-i iei şi care în cea mai mare parte a timpului acţionau prin interpuşi, prin Cipru sau alte paradisuri fiscale etc. 

Această schimbare de geraţii a dus şi la schimbarea de brand, din patron sau cel mult om de afaceri, cuvânte cu o percepţie negativă, în antreprenor. E greu să le spui lui Ion Ţiriac, George Copos, Dan Voiculescu etc. antreprenori, cum poţi să îi spui lui Iulian Stanciu de la eMag, doar ca să dau un exemplu. 

Pentru că antreprenorii au devenit publici, şi-au dedicat timp apariţiilor publice şi poveştile lor au început să circule pe internet, iar percepţia s-a schimbat. 

Cum spune Bogdan Badea, când stau mai mulţi la o masă şi toată lumea începe să se identifice şi să vorbească despre ceea ce face, nu-ţi mai e ruşine să spui că lucrezi pentru o companie românească, pentru antreprenorul X, Y sau Z. 

Pentru cei care lucrează în multinaţionale este un titlu de glorie să spună că lucrează la Microsoft, ING, Raiffeisen, Oracle, Continental, Amazon etc., versus să spună că lucrează la Ionescu sau Popescu SRL. 

În timp, şi companiile antreprenoriale româneşti, în căutare de angajaţi, de talente, au început să schimbe politicile de recrutare, au devenit mai structuraţi, pachetele salariale au început să fie mai bine definite, iar acum, de multe ori salariile şi pachetele salariale sunt mai mari în companiile antreprenoriale româneşti decât în multinaţionale. 

Antreprenorii, adică proprietarii sau acţionarii acestor companii româneşti, au început să investească în brand, mai ales odată cu apariţia internetului, acolo unde bugetele de promovare nu sunt atât de mari faţă de televiziune, sau ce era odată presa scrisă. 

Companiile antreprenoriale româneşti au acum ritmuri de creştere mai mari decât multinaţionalele care au investit cât au investit, iar acum sunt în stadiul în care raportează şi repatriază profiturile. Este un ciclu normal. 

Bogdan Badea de la eJobs spune că acum, din analizele lor, companiile româneşti, pentru că sunt locale, pentru că depind de piaţa locală, sunt mai căutate versus multinaţionalele, pentru că oferă ca percepţie o stabilitate mai mare, având în vedere că deciziile sunt luate locale de către antreprenorii care le conduc. În schimb mul-tinaţionalele, unde deciziile se iau la sediul central, aflat undeva în lume şi nu la nivel local, încep să mai piardă din teren ca imagine, pentru că în orice moment te poţi trezi că cineva dintr-un birou din SUA, din Europa ia o decizie de a restructura o divizie, un produs, o companie aflată într-o ţară unde nu a fost niciodată. Câteodată pot fi luate decizii care nu au legătură cu evoluţia companiei sau al businessului din România, ci cu o decizie regională sau in-ternaţională rece, fără nuanţe, fără distincţii, care-i afectează direct pe cei din România. Şi sunt multe cazuri în România de acest tip. 

Dar până să se ajungă aici, ideea este că această schimbare structurală din „patron” în „antreprenor” a modificat o întreagă percepţie în business şi pe piaţa de recrutare.    

(cristian.hostiuc@zf.ro)