Cele mai multe idei vor fi catalogate ca fiind socialiste, pentru că vor implica o mult mai mare intervenţie a statului în economiile capitaliste, în sectorul privat, care are limitele lui.

Fără stat, niciun capitalist nu poate rezista unei crize majore şi mai ales urmărilor pe care le aduce.

Sutele de milioane de şomeri care vor rezulta pe termen scurt din această criză - 40 de milioane în SUA, 60 de milioane în Europa, de exemplu vor avea un cuvânt greu de spus în privinţa viitorului, în privinţa modului de reconfigurare a lumii, a economiilor, a priorităţilor naţionale şi individuale.

Naţionaliştii vor câştiga teren, pe ideea că trebuie să ne apărăm ţara din punct de vedere economic şi politic în faţa unor crize mondiale, unde deciziile se iau în altă parte. Chiar şi în ţările occidentale se discută tot mai mult despre problema naţională şi mai puţin despre problemele globale.

Vechile sisteme, administrate de instituţii mondiale, vor fi contestate, mai ales când se va pune problema unor restructurări, unor noi reforme care încep şi nu ştii când se sfârşesc.

Establishmentul, adică liderii politici, economici, va fi zguduit, mai ales dacă economiile nu-şi vor reveni rapid.

1. La nivel mondial, se vorbeşte despre introducerea unui venit minim garantat pentru fiecare locuitor al unei ţări, pentru a asigura o plasă de siguranţă în cazul în care apar crize economice majore. În această criză a COVID-19, deşi este sanitară, impactul cel mai mare va fi la nivel economic şi de aceea se discută această soluţie, pentru a asigura un venit minim în cazul apariţiei unor crize, indiferent de natura lor.

Nu toată lumea agreează această idee, dar cei aflaţi la putere ar putea să fie nevoiţi să apeleze la această soluţie, mai ales dacă vor reveni crizele.

2. La nivelul economiilor puternice, Uniunea Europeană şi chiar SUA, se va repune în discuţie introducerea salariului minim pentru angajaţi, pentru a da satisfacţii şi a asigura liniştea pe piaţa muncii.

În SUA, Jeff Bezos, cel care a creat Amazon şi a ajuns cel mai bogat om din lume, pledează pentru introducerea şi creşterea salariului minim în SUA, peste nivelul actual. La nivelul companiei pe care o conduce, a introdus un salariu minim care este peste salariul federal, iar Jeff Bezos pledează ca şi statele americane fie să introducă, fie să majoreze salariul minim. Dacă şi cel mai bogat capitalist discută acest lucru, înseamnă că este o problemă care trebuie rezolvată cândva, şi cât mai repede.

La nivelul Uniunii Europene, se va relua discuţia introducerii unui salariu minim, o variantă pe care nu toate statele o agreează, dar probabil se va ajunge la un consens, pentru că presiunea de pe piaţa muncii va cere acest lucru.

În România, salariul minim ar trebui să crească de la 1.286 de lei spre 2.000 de lei net, dacă s-ar introduce un nivel european.

3. Criza a scos la iveală faptul că sistemul privat, acest capitalism privat are limite şi nu poate sta în picioare când vin crize majore.

Mari companii, cum ar fi Lufthansa, au implorat intervenţia statului pentru a nu intra în insolvenţă, întrucât grupul nu are suficiente resurse pentru a supravieţui.

În astfel de crize, sistemul bancar, care este în mare majoritate privat, nu a fost dispus să intervină cu linii de finanţare fără să aibă susţinerea şi garanţia unui stat.

În Franţa, Renault discută o linie de finanţare de 5 miliarde de euro cu statul, pentru a nu avea probleme de lichidităţi.

De asemenea, Airbus, mândria Uniunii Europene în războiul cu americanii de la Boeing, sunt în aceeaşi situaţie, de a avea nevoie de linii de finanţare de miliarde de euro de la stat, întrucât nu pot accesa pieţele financiare private.

Niciun stat puternic nu-şi poate permite să lase companiile naţionale, care sunt private, să intre în faliment.

Capitalismul privat este bun până vine criza. Când vine criza, pierderile se naţionalizează, iar profiturile se privatizează.

4. Situaţia sistemului medical, ca infrastructură, va câştiga teren în opinia publică, iar guvernele vor fi nevoite să investească mult mai mulţi bani pentru a da confort populaţiei când apar astfel de crize.

În România sistemul medical privat are limitele lui, iar acest lucru s-a văzut.

5. Sistemul de educaţie se va digitaliza tot mai mult, mai repede sau mai târziu, iar profesorii şi programele şcolare va trebui să se reformeze şi să se adapteze tehnologiilor prezente.

6. Globalizarea, care a fost trendul în ultimii 30 de ani, va intra într-un trend de deglobalizare, mai ales că opinia publică se va adapta sloganurilor şi lozincilor de genul „Trebuie să ne apărăm ţara, pentru că în criză nu ne ajută nimeni!”.

Deglobalizarea va fi economică şi politică, iar cei care vor ridica steagul naţionalismului vor câştiga teren. Nu va mai conta dacă în spatele acestei lozinci se va afla ceva real.

La nivelul marilor puteri, SUA şi Uniunea Europeană, se pune deja problema delocalizării capacităţilor de producţie, din China cel puţin, pentru a da satisfacţie locuitorilor că ţara de la care a pornit virusul SARS-CoV-2 este pedepsită.

Dar această deglobalizare va pune statele şi guvernele în situaţia de a vedea dacă pot produce local tot ce au nevoie, dacă au oameni şi know-how.

Globalizarea a şters multe cunoştinţe şi statele au pierdut ramuri întregi din economie, pe care acum nu pot să le reconstruiască chiar atât de uşor.

Toate aceste idei şi teme care vor câştiga adepţi şi teren în următorul deceniu trebuie finanţate, au un cost foarte mare, pe care cineva trebuie să-l plătească.

Acest cost va fi plătit de state, bănci centrale, prin printarea de bani în prima fază, apoi vor urma taxarea bogaţilor, fie că sunt companii, fie că vor fi persoane fizice, iar apoi vor veni inflaţia, deprecierea monedelor naţionale şi schimbări de regim la nivel politic.