Una dintre cele mai importante decizii din viaţa unei companii este aceea de a vinde sau nu acţiuni. Decizia de a lista compania pe bursă este influenţată de mai mulţi factori, precum condiţiile economice, legislaţia în vigoare, caracteristicile firmei sau condiţiile impuse de instituţia bursieră aleasă.

Numărul companiilor publice a scăzut cu 50% în perioada 1996-2016, principalul motiv fiind creşterea costurilor de administrare venită pe fondul unei înăspriri a legislaţiei americane. Unele costuri sunt financiare (aşa cum sunt cele legate de listarea în sine şi apoi de raportarea datelor), în vreme ce altele sunt mai puţin tangibile (compania poate fi în permanenţă ”hăituită“ de investitori sau poate fi ţinta unor presiuni politice). Deşi numărul de companii publice a scăzut la jumătate, valoarea celor existente a crescut de la 105% din valoarea PIB-ului la 136% la sută raportat la acelaşi nivel de referinţă. n acelaşi timp, numărul anual de listări a scăzut dramatic, de la 845 în 1996 la 128 în 2016.

Companiile aşteaptă mult mai mult înainte de a se lista, asta în condiţiile în care decid să o facă. Reducerea numărului de listări pe bursă a crescut vârsta medie a companiilor publice cu 50%, de la 12 la 18 ani. Şi dacă situaţia nu este încă atât de gravă în sectorul tehnologic, unde companiile au în general un capital mare, impactul asupra organizaţiilor mici şi mijlocii a fost devastator. Un studiu al celor de la Wall Street Journal este grăitor în acest sens: valoarea medie a companiilor listate a crescut cu 400% în ultimii 20 de ani.

Cei care au beneficiat de pe urma acestui trend sunt investitorii puternici, având de obicei în spate numele unui fond de investiţii cu resurse însemnate.

Pe de altă parte, nici beneficiile listării nu mai sunt ce-au fost; companiile private au o capacitate mult mai mare de a obţine investiţii în runde târzii, reuşind astfel să finanţeze inovaţiile propuse. Procesul de prelistare a devenit, practic, oferta publică iniţială din urmă cu 30 de ani.

Faptul că organizaţiile de azi îşi cresc valoarea anterior listării şi nu ca urmare a acesteia demonstrează că investitorii privaţi, care nu lucrează alături de fonduri de investiţii, sunt în pericol de a rata numeroase ocazii.

Un alt pericol pentru aceştia e adus de lipsa opţiunilor  există mai puţin de 4.000 de companii listate, în vreme ce numărul companiilor private trece de 6 milioane. Cu alte cuvinte, pentru aceştia a devenit imposibil să obţină o expunere diversificată fără a apela la fondurile de investiţii. Strategia clasică de a avea o structură investiţională de 60/40  60% investiţii în acţiuni, 40% credite  nu va mai fi fezabilă în anii ce vin.

Cadrul în care funcţionează investiţiile în companii publice s-a schimbat fundamental în ultimii 20 de ani. Spre exemplu, cei care au investit la momentul listării Amazon, în 1997, au obţinut un câştig de 565 de ori mai mare decât suma investită; cei care au investit în listarea Google, din 2004, şi-au înmulţit banii de 20 de ori. Investitorii individuali care încearcă să aibă un portofoliu diversificat trebuie să abordeze un număr mult mai mare de companii în căutarea biletului norocos. n prezent, strategiile care se laudă cu un ROI (return on investment - n.red.) de 15-20% au devenit mult mai atractive.

Lucrurile stau mult mai bine în Europa, unde valoarea listărilor a ajuns la 43,9 miliarde de euro, bifând o creştere de 57% faţă de 2016, în timp ce volumul listărilor a crescut cu 30%, potrivit unui raport realizat de PwC. FTSE 100, indicele primelor 100 de companii cu cea mai mare capitalizare de piaţă de pe bursa de valori din Londra, a încheiat anul 2017 cu rezultate record şi a continuat şi în 2018. De asemenea, DAX şi alţi indici bursieri europeni au atins şi bătut recorduri în 2017 şi toate semnele arată către un an bun pentru bursele de pe bătrânul continent.

Volatilitatea indicilor europeni a scăzut la un nivel istoric, iar acest lucru a contribuit la crearea unei pieţe favorabile pentru listările la bursă.

Cele mai mari nouă listări la bursă au fost de peste 1 miliard de euro. Locul 10 a fost ocupat de Gestamp Automocion din Spania, care a strâns fonduri de 870 milioane de euro.

Bursa de Valori de la Londra a fost cea mai activă pe piaţă, reuşind să strângă 12,5 miliarde de dolari în urma a 103 listări. De asemenea, bursele din Londra şi Dublin au găzduit împreună cea mai mare listare europeană, Allied Irish Banks plc, strângând 3 miliarde de dolari.

După Londra, cea mai importantă bursă a fost cea italiană, unde 32 de IPO-uri au strâns 5,2 miliarde de dolari, din care aproape jumătate a fost asigurată de listarea Pirelli (2,2 miliarde de euro).

Cele mai multe listări la bursă au venit din domeniul financiar, apoi din industrie, urmată de industria bunurilor de consum. Cele mai puţine IPO-uri au venit din domeniile energiei (petrol şi gaze), utilităţilor şi telecomunicaţiilor.

Şi numărul ofertelor publice iniţiale de tip cross-border (listarea unei companii în altă ţară decât în cea în care are sediul central) a crescut anul trecut. n 2017 au fost înregistrate 106 IPO-uri cross-border, cu o valoare de 12,3 miliarde de euro, faţă de 73 de listări, cu o valoare de 6,2 miliarde de euro, în 2016. Aproape jumătate din aceste listări au avut loc la bursele americane deoarece un număr semnificativ de companii chinezeşti, precum Rise Education Cayman Ltd sau China Internet Nationwide Financial, au ales să se listeze în SUA. Pe locul doi a fost Londra, listările de acest tip atrăgând 3 miliarde de euro. Una dintre ofertele publice iniţiale de acest fel a fost a companiei ruseşti EN+Group, care a strâns 1,3 miliarde de euro, primul IPO al unei companii din Rusia din 2014 până în prezent.

BURSA AMERICANĂ NU MAI E ATRACTIVĂ

Un studiu realizat de Michael Mauboussin, de la Credit Suisse, a încercat să explice cauzele şi efectele fenomenului din Statele Unite. Maubossin a identificat două motive de îngrijorare pentru manageri atunci când vine vorba de listare: legea Sarbanes-Oxley şi ideea că pieţele private le pot da o perspectivă mai bună pe termen lung.

Legea Sarbanes-Oxley, cunoscută şi sub numele de Actul contabilităţilor companiilor publice de reformă şi de protecţie a investitorilor (în Senatul Statelor Unite ale Americii) sau Actul corporativ şi de audit al răspunderilor şi responsabilităţilor (în Camera Reprezentanţilor) este o lege americană federală adoptată pe 30 iulie 2002. Actul e împărţit în 11 secţiuni şi a fost adoptat ca reacţie la scandaluri ce au zguduit Statele Unite, aşa cum au fost Enron sau WorldCom. Legea se referă la responsabilitatea pe care o are consiliul de administraţie al unei companii private şi trece pedepsele din sfera civilă în cea penală, fapt care a schimbat în mod fundamental percepţia asupra listării pe bursă.

Airbnb exemplifică perfect trendul din Statele Unite: are zece ani vechime şi încă nu s-a listat pe bursă (ca termen de comparaţie, Amazon a devenit companie publică la trei ani de la înfiinţare). Airbnb a strâns investiţii de miliarde de dolari în urma rundelor de finanţare, având 26 de investitori externi. A terminat anul 2017 cu un profit brut de 450 de milioane de dolari, perspectivele financiare fiind pozitive. Mai mult, în cadrul ultimei runde de finanţare, din 2016, angajaţii au putut vinde acţiuni în valoare de 200 de milioane de dolari, anulând astfel un alt motiv de listare pe bursă.

Un alt aspect este cel legat de companiile care ies de la bursă. O treime din aceste ieşiri sunt involuntare  companiile scad în valoare şi nu mai sunt eligibile pentru investiţii publice sau intră în faliment; în restul cazurilor, e vorba de fuziuni şi achiziţii.

Unele companii sunt cumpărate de fonduri de achiziţii, altele sunt preluate de corporaţii care vor să-şi extindă prezenţa într-un anumit sector. Deşi există voci care spun că astfel de achiziţii reprezintă un semn de competitivitate în piaţă, realitatea e diferită: o mare parte a economiei e controlată de câteva companii, explică Mauboussin.

Toate aceste lucruri s-ar putea însă schimba dacă euforia legată de companiile din tehnologie ar dispărea. Ar deveni mai greu pentru start-up-uri să obţină finanţare, iar asta ar duce la o reorientare a investitorilor către alte companii.

Trebuie totuşi amintit că un singur start-up din tehnologie a eşuat, recent, în mod lamentabil: Theranos, o companie cu soluţii de testare a sângelui care însă nu au funcţionat.

Jay Clayton, preşedintele SEC (Securities and Exchange Comission, echivalentul ASF-ului din România - n.red.), a numit fenomenul ”o problemă serioasă pentru pieţe şi pentru ţară“; cu toate acesta, principala instituţie care ar trebui să reglementeze situaţia a luat puţine măsuri în această direcţie. Diverse propuneri, aşa cum ar fi posibilitatea de a păstra confidenţialitatea datelor înainte de listare, verificând astfel interesul posibililor investitori, nu sunt suficiente pentru a îndrepta situaţia.

Statele Unite au dat, de-a lungul timpului, nivelul de referinţă în ceea ce priveşte rolul unei companii în economia de piaţă, fie organizaţia publică sau privată. Rămâne de văzut dacă evoluţia burselor şi a numărului de companii listate va deveni un trend şi în Europa sau Asia.