Miliardarul american John Paulson, unul dintre investitorii cei mai învinuiţi de atacurile speculative contra monedei euro, a declarat că el pariază pe deprecierea obligaţiunilor suverane europene şi că a cumpărat contracte CDS (de asigurare contra riscului de neplată) pentru titlurile europene de datorie. Paulson, fondatorul unui fond speculativ ce administrează active de 24 mld. dolari, le-a spus investitorilor că e cu deosebire îngrijorătoare situaţia băncilor din Spania, întrucât portofoliile de obligaţiuni ale statului spaniol pe care le deţin şi retragerile de depozite le fac foarte dependente de finanţarea de la Banca Centrală Europeană.

Reflecţiile unor mari investitori speculativi că o ţară sau alta din zona euro sunt pe marginea prăpastiei nu mai sunt de mult noutăţi. Ştirea despre Paulson apărea însă pe Bloomberg cu doar patru zile înainte de marea licitaţie de obligaţiuni spaniole pe care mulţi comentatori au considerat-o un moment de cotitură în evoluţia crizei datoriilor europene, pentru că un eşec al licitaţiei ar fi marcat trecerea la o fază complet nouă, în care Spania, a patra economie din zona euro şi de două ori mai mare decât cele combinate ale Greciei, Irlandei şi Portugaliei, ar fi împlinit în sfârşit profeţiile Casandrelor din pieţele financiare şi ar fi apelat la ajutorul FMI-BCE-UE, adică exact ceea ce a evitat cu înverşunare până acum.

Mai mult încă, în condiţiile în care FMI n-a reuşit să strângă încă de la statele membre banii pentru fondul de protecţie contra crizei datoriilor din zona euro (sumă estimată de Christine Lagarde, şefa instituţiei, la 400-500 mld. dolari), un eşec al licitaţiei spaniole ar fi fost exact elementul de care era nevoie ca Banca Centrală Europeană să fie împinsă spre o a treia rundă de creditare ieftină pentru bănci (LTRO - long term refinancing operations), după cele din decembrie şi februarie, în urma cărora peste 800 de bănci au beneficiat în total de peste 1.000 mld. euro pe trei ani, la o dobândă simbolică. Primele două runde de LTRO au avut darul să liniştească apele pe pieţele financiare, pe de o parte pentru că băncile din Spania sau Italia au folosit banii nu ca să dea credite în economie, ci ca să-şi amelioreze bilanţul, pe de altă parte fiindcă au împrumutat banii folosind drept colateral chiar deţinerile lor de obligaţiuni suverane, ceea ce a îmbunătăţit întrucâtva randamentele acestora.

Numai că, la fel ca şi în cazul Rezervei Federale cu operaţiunile sale de "relaxare monetară", când, după ce începea să treacă efectul unei runde, reapăreau mişcări de piaţă ori speculaţii de natură să provoace o nouă rundă, şi cu BCE se întâmplă acum la fel. Moody's a anunţat zilele trecute că se pregăteşte ca în mai să taie ratingurile a 114 bănci din Europa, ceea ce ar lovi, evident, nu numai în băncile zonei euro, majorându-le brusc necesităţile de finanţare, ci şi în statele lor de origine.

FMI, în ultimul raport asupra stabilităţii financiare globale, scrie că 58 de mari bănci europene, care trebuie să ajungă până la 30 iunie la o rată a capitalului de bază de 9%, considerată reper de stabilitate, vor sfârşi prin a-şi reduce activele cu un total între 2.200 şi 3.800 mld. dolari până la sfârşitul anului viitor, prin restructurări şi scăderea creditării. Acesta e contextul în care Christine Lagarde, după ce nu cu multă vreme în urmă spunea că norii crizei s-au mai risipit, a cerut acum liderilor UE să folosească o parte din Fondul European pentru Stabilitate Financiară direct pentru recapitalizarea băncilor.

Licitaţia de joi s-a încheiat cu bine: în segmentul cel mai important, cel al obligaţiunilor pe zece ani, Spania a atras 1,4 mld. euro, în condiţiile suprasubscrierii de 2,42 ori a ofertei, la un randament de 5,74%, faţă de 5,4% la oferta din ianuarie. Un insucces al licitaţiei ar fi însemnat fie o cerere insuficientă de obligaţiuni, fie randamente de peste 6-7%. Pericolul însă n-a trecut: în aceeaşi zi, contractele CDS pentru datoria spaniolă au crescut iarăşi la peste 500 de puncte de bază, după ce scăzuseră la 490.