Cei din vest au descoperit o societate marcată de şomaj, productivitate scăzută şi sărăcie. Au descoperit însă şi o mână de lucru competitivă şi relativ ieftină, precum şi apetit pentru noi produse. Vestul a descoperit oportunităţi - nu doar în Germania de Est, dar şi în alte state ale fostului bloc sovietic, precum România sau Slovacia.

În primii 15 ani de după reunificare, creşterea economică a Germaniei s-a situat mult sub cea din restul zonei euro. Productivitatea a scăzut, iar şomajul a crescut, una dintre urmări fiind o criză imobiliară de proporţii. Diferenţele de salariu dintre Est şi Vest şi încercarea de egalizare a acestora au reprezentat factori decisivi pentru intrarea Germaniei într-o recesiune care a ţinut din 1993 până în 2002.

Unul din efectele reunificării a fost migrarea masivă dinspre est înspre vest; în 1989, 16 milioane de oameni trăiau în Germania de Est. Douăzeci de ani mai târziu, numărul acestora scăzuse la 14 milioane. Conform grupului de cercetare SED-Staat, „nota de plată“ pentru reunificarea Germaniei a fost de 2 trilioane de euro, respectiv investiţiile necesare pentru a reconstrui Estul care suferea după ani de comunism şi după o economie planificată. Decizia de a schimba fiecare marcă germană din Est cu una emisă de băncile din Vest a fost necesară din punct de vedere politic, dar greşită din punct de vedere financiar.

Momentul de răscruce pentru Germania a fost decizia de a rămâne fidelă principiilor economice considerate de alţii ca „învechite“, consideră Wolfgang Streeck, director al Institutului de Studiu al Societăţii din Köln. „În anii '90, atunci când America a intrat în zona boomului dotcom, Germania a rămas o economie bazată pe producţie.

Acest lucru a fost aspru criticat la momentul respectiv, cel mai bun exemplu fiind chiar articolul din The Economist care spunea că statul a rămas în urmă, că este învechit. Mai mult chiar, economia Germaniei era puternic reglementată de către stat şi angajatorii aveau o mulţime de obligaţii către angajaţi şi către stat. Salariile erau foarte mari, iar lucrătorii aveau putere de decizie.

În Statele Unite sau Marea Britanie, o astfel de organizare economică era văzută ca o condamnare la moarte a sistemului financiar“. În ciuda acestor critici, explică Streeck, acest sistem a fost cel care a salvat Germania şi a transformat-o în puterea mondială de astăzi. „Toate restricţiile şi regulile impuse de stat s-au dovedit în cele din urmă benefice. Companiile au acceptat provocarea şi au câştigat prin inovaţie, concentrându-se mai mult pe ideea de a construi produse de calitate şi mai puţin pe cea de a avea un preţ competitiv.“

La începutul anilor 2000, companiile din Germania jucau deja un rol important în ţările aflate în tranziţie către o economie de piaţă, apreciază Fredrik Erixon, director al Centrului European pentru Politici Economice Internaţionale. „Companiile germane au înţeles foarte bine pieţele externe şi au început să se orienteze către acestea. Germania a făcut asta mai bine decât Franţa sau Marea Britanie, care în mod tradiţional sunt economii orientate spre pieţe externe.“