Echipa Rusiei a spulberat în meciul de deschidere a campionatului mondial formaţia Arabiei Saudite. Este cea mai răsunătoare perfomanţă de mulţi ani. A câştigat şi împotriva Egiptului. Însă Rusia se bate în cea mai uşoară grupă a competiţiei (unii spun că ar fi cea mai uşoară din 1986 încoace). Arabia Saudită este o ţară cunoscută mai mult pentru cumpărarea de fotbal, nu pentru producţia acestuia. Jocul Egiptului s-a prăbuşit după un autogol stupid.

Rusia este o ţară imensă, cu aproape 145 de milioane de locuitori, în care fotbalul este cel mai popular sport, în pofida competiţiei strânse cu hocheiul pe gheaţă. Spre comparaţie, Islanda, o ţară cu doar 334.000 de locuitori, a fost o prezenţă incomodă la ultimul campionat european şi a remizat cu Argentina, o legendă a fotbalului, la mondial.

Un stat cu 145 de milioane de locuitori şi care iubeşte fotbalul are cu siguranţă o mulţime de talente. Problema este că şansele lor de a capta atenţia cuiva care le poate construi un viitor sunt aproape de zero, iar cei care ajung miraculos în fotbalul profesionist nu primesc ajutorul de care au nevoie pentru a se dezvolta.

Principala cauză a slăbiciunii fotbalului rusesc nu este lipsa de bani, scrie The Guardian. În ultima vreme în fotbalul rusesc au fost turnaţi mulţi, mulţi bani, mai ales de când Rusia a câştigat în 2010 dreptul de a găzdui Cupa Mondială. Însă în loc de investiţii în academii de fotbal, în pregătirea tinerilor şi în calitatea terenurilor de joc, inclusiv în facilităţi interioare, banii s-au dus pe stranieri scumpi, pe tarifele agenţilor şi pe salarii disproporţionate. Rezultatul este că puţini jucători ruşi au ajuns să joace în mod regulat la niveluri decente de competiţie, în timp ce aceia care au ajuns sus şi-au pierdut toată motivaţia de a-şi îmbunătăţi performanţele deoarece au fost răsfăţaţi.

De vină este şi ceea ce reprezintă o constantă în economia şi societatea rusească: implicarea puternică a statului.

Cu câteva excepţii notabile, investitorii privaţi au evitat fotbalul rusesc, astfel că cele mai multe cluburi de top sunt finanţate de autorităţile regionale şi de companiile de stat, lăsând echipele vulnerabile la reduceri bugetare şi la schimbarea priorităţilor politice, notează Reuters.

Incertitudinile i-au forţat pe mulţi sponsori de stat să renunţe la a mai investi în dezvoltarea jucătorilor la nivel local, ei preferând în schimb să aducă staruri străine scumpe într-o cursă a rezultatelor când vremurile sunt bune şi să reducă ajutorul când banii sunt necesari în alte afaceri.

„Toată lumea vrea să fie un sprinter. Nimeni nu vrea să investească pe termen lung“, a explicat Anatoli Vorobiov, fostul secretar general al Uniunii de Fotbal din Rusia.

„În loc de investiţii în şcoli, în pregătirea tinerilor, o mare parte din bugetul de stat este cheltuită pe jucători străini, pe contractele foarte oneroase ale jucătorilor“, a spus el.

Naţionala sovietică a ajuns în semifinalele Cupei Mondiale în 1966, a fost încoronată campioană europeană în 1960 şi s-a clasat a doua de trei ori. Însă sportul a avut de suferit atunci când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, în condiţiile în care taberele de cantonament au dispărut într-o perioadă de transformare socială şi economică profundă.

Din 1990, Rusia a jucat doar în trei faze finale ale Cupei Mondiale şi a câştigat doar două meciuri.

Rusia nu a reuşit să câştige niciun meci la Cupa Mondială din 2014 sau la Euro 2016. După înfrângerea cu  3-0 contra Ţării Galilor la ultimul turneu, Leonid Slutski, antrenorul naţionalei ruse, a anunţat că jucătorii lui au ajuns la o concluzie simplă: „Suntem de tot rahatul, după cum se povesteşte pe blogul The Economist.

De data aceasta, Rusia s-a calificat la campionatul mondial pentru că este ţara gazdă, deşi în clasamentul FIFA se clasează între Guineea şi Macedonia, naţionale de care nu se aud prea multe.

Leonid Fedun este unul dintre puţinii proprietari privaţi ai unui club de fotbal rusesc de top. Fost ofiţer de armată, asociat apropiat al CEO-ului de la Lukoil, miliardarul a cumpărat Spartak Moscova în 2004, când echipa se confrunta cu probleme financiare grave.

Fedun a creat o academie de tineret şi a construit un stadion cu 45.000 de locuri, în prezent una dintre cele 12 arene ale Cupei Mondiale. De cinci ori pe locul doi în prima ligă rusească de când a fost preluată de influentul om de afaceri, Spartak a devenit în cele din urmă campioană anul trecut, după o secetă de 16 ani.

Însă miliardarul se teme că implicarea statului rus în fotbal şi în economie în general devine din ce în ce mai mare şi că acest lucru este în detrimentul dezvoltării sportului.

„Banii de la stat sunt acolo şi nu există nicio scăpare“, a declarat el pentru Reuters. „Fotbalul nu poate exista în afara acestui sistem. Nu-mi place asta. Dar în acest moment nu există nicio alternativă.“

„Majoritatea directorilor din ligă au alte interese“, a spus Fedun. „Ei trebuie să cheltuiască bugetele pe care le oferă statul sau sponsorii şi nu lucrează pentru dezvoltarea fotbalului.“

Activităţile din sectorul public au reprezentat 46% din Produsul Intern Brut al Rusiei în 2016, în creştere de la 39,6% cu un deceniu mai devreme, potrivit Centrului pentru Cercetări Strategice din Rusia.

În strategia sa de dezvoltare pentru 2030, Uniunea de Fotbal Rusă solicită înlocuirea treptată a fondurilor de stat din fotbalul profesionist cu investiţii private.

Dar strategia acceptă că există prea puţine stimulente pentru a investi în sportul din Rusia, având în vedere veniturile modeste din vânzările de bilete, din drepturile de televizare şi din vânzarea de mărfuri.

„Nu există condiţii pentru o creştere semnificativă a acestor venituri pe termen scurt“, se arată în proiecţiile organizaţiei.

Vânzările de bilete şi veniturile din ziua meciului au reprezentat mai puţin de 5% din veniturile cluburilor din prima ligă în 2016, în timp ce drepturile de televizare au adus 4,1%, potrivit unui studiu al PricewaterhouseCoopers bazat pe date de la UEFA.

În schimb, drepturile de difuzare în cele mai bune zece ligi ale Europei, cu excepţia Rusiei, au reprezentat în medie 38,7% din totalul încasat de cluburi, în timp ce veniturile obţinute în ziua meciului şi din vânzările de bilete au constituit 15,5%.

Pe măsură ce şi-a extins influenţa asupra sectoarelor cheie ale economiei în ultimele două decenii, statul a făcut mai uşor pentru giganţi controlaţi de guvern cum ar fi banca VTB, Rosneft şi Gazprom să-şi lase amprenta asupra sportului rusesc.

„Televiziunea şi publicitatea reprezintă doar câteva procente din venit“, a declarat fostul oficial din fotbal Vorobiov. „Acest lucru trebuie compensat prin contracte mari de sponsorizare cu companii precum Gazprom, VTB şi Căile Ferate Ruse.“

Sponsorizările şi alte venituri comerciale au reprezentat 60,6% din veniturile cluburilor din Prima Ligă din Rusia în 2016, potrivit PwC, aproape dublu faţă de media europeană.

Însă investiţiile pot fi imprevizibile. Zenit St. Petersburg, finanţată de Gazprom, i-a adus în 2012 pe Hulk din Brazilia şi pe Axel Witsel din Belgia pentru 80 de milioane de euro, dar de atunci se fereşte de transferurile mari pe fondul scăderii preţurilor petrolului şi gazelor naturale. Gazprom este cel mai mare producător şi exportator de gaze naturale din lume.

Clubul a semnat anul trecut cu managerul italian Roberto Mancini – plătindu-i 4,5 milioane de euro pe an, potrivit unei surse -, dar acesta a plecat după ce Zenit a terminat pe locul cinci în liga 1, cea mai slabă performanţă într-un deceniu. Mancini este acum antrenorul Italiei, echipă care nu s-a calificat pentru Cupa Mondială din Rusia.

Investiţiile private mici nu sunt singurul motiv pentru care fotbalul rusesc nu străluceşte. Insiderii citează lipsa antrenorilor de calitate şi o slabă coordonare între autorităţile sportive ca factori care contribuie la performanţele slabe de până acum ale fotbalului rusesc. Puţini jucători ruşi au căutat experienţa ligilor mai competitive din străinătate, deoarece sunt cocoloşiţi acasă.

Prima ligă, cu 16 echipe, limitează cluburile la un maxim de şase jucători străini pe teren, o măsură menită să ofere şanse talentelor locale.

Însă această măsură a mărit în mod artificial valoarea jucătorilor ruşi, determinându-i să rămână într-o ligă unde salariile lor pot depăşi cu mult ceea ce ar putea obţine în altă parte.

Doar doi jucători din echipa Rusiei din Cupa Mondială din 2018 joacă în afara ţării. Toţi membrii echipei de la campionatul mondial din 2014 – care nu au reuşit să câştige niciun meci la faza finală a competiţiei – au fost din echipe din prima ligă.

FC Krasnodar se concentrează foarte mult pe jucătorii ruşi. Fondatorul miliardar Serghei Galiţski spune că vrea ca echipa Krasnodar să fie compusă în principal din absolvenţi ai academiei de tineret a clubului.

Fondator al lanţului de supermarketuri Magnit, Galiţski are ca obiectiv nu doar să obţină succesul cu Krasnodar, ci şi să reînvie fotbalul rus prin schimbarea abordării jocului şi prin construirea de jos în sus.

Galiţski a vândut în acest an cea mai mare parte a pachetului său de acţiuni la Magnit băncii de stat VTB pentru 2,5 miliarde de dolari şi a spus că îşi va satisface pasiunea pentru fotbal lucrând cu tineretul.

În cei zece ani de existenţă, Krasnodar nu a câştigat încă prima ligă rusă, dar a demonstrat că promite pe teren, ajungând pe locul 16 în Europa League în 2017. Golgheterul Ligii Tinerilor UEFA în acest sezon a fost Ivan Ignatiev, jucătorul în vârstă de 19 ani al Krasnodar.

Alte cluburi din oraşele ruseşti mai mici nu au fost atât de norocoase. Mai multe echipe care beneficiază de sprijin de la stat au renunţat la divizia superioară sau, aşa cum este cazul Alania Vladikavkaz, s-au prăbuşit când priorităţile guvernului s-au schimbat.

„Nu a existat nicio finanţare de la guvernul regional timp de şapte luni“, povesteşte fostul preşedinte al clubului şi antrenor la Valeri Gazzaev. „Din acel  punct, ne-a fost imposibil să menţinem clubul.“

Gazzaev, acum parlamentar, lucrează la o legislaţie care să ofere companiilor şi investitorilor privaţi avantaje fiscale pentru investiţiile în sportul profesional din Rusia.

Fedun de la Spartak apreciază că în cel mai bun caz au fost 12 cluburi din prima ligă care să fi putut atrage destul de mulţi suporteri pentru a putea funcţiona.

„Restul echipelor sunt guvernatori regionali şi elita locală care se dau în spectacol“, a spus el.