Istoria ne învaţă că soluţia poate veni şi singură, fără să fie căutată. După ce a studiat sute de ani de istorie a umanităţii, Walter Scheidel, profesor la Stanford, a identificat patru modalităţi de netăgăduit în care poate fi redusă inegalitatea: războaiele, revoluţiile, colapsul statelor şi pandemiile mortale. „Aceşti patru călăreţi ai apocalipsei“, după cum Scheidel îi numeşte în cartea sa „Marele nivelator: violenţa şi istoria inegalităţii din Epoca Pietrei până în secolul XXI”, s-au dovedit mult mai eficienţi în reducerea inegalităţii decât eforturile mai paşnice precum îmbunătăţirea educaţiei sau decât şocurile nonviolente, cum ar fi crizele financiare şi economice.

Nivelurile actuale ale inegalităţilor nu sunt fără precedent, remarcă Scheidel. Ponderea în total a veniturilor deţinute de cei mai bogaţi americani a ajuns doar de curând la nivelurile văzute ultima oară în 1929. În Marea Britanie, cei mai bogaţi 10% deţineau mai mult de 90% din avuţia privată înainte de Primul Război Mondial; astăzi, procentul este un pic mai mare de 50%.

Acest lucru sugerează că inegalitatea din prezent poate deveni mult mai extremă. Globalizarea, îmbătrânirea populaţiei şi imigraţia contribuie toate la inegalitate deviind serviciile publice departe de politicile redistributive. Mai mult, noile tehnologii şi răspândirea automatizării la scară largă vor lărgi şi mai mult prăpastia dintre muncitorii cu înaltă calificare şi cei slab calificaţi.

Reducerea nivelurilor ridicate ale inegalităţii în SUA, Marea Britanie şi de oriunde necesită schimbări radicale de politică, spune Scheidel. Şi singurele dăţi când aceste politici au dus în trecut la o „nivelare” semnificativă a fost după producerea unor catastrofe.

Scheidel a vorbit cu jurnaliştii revistei americane electronice Quartz despre lunga istorie a inegalităţii: 

Quartz: Perioadele cu inegalitate redusă din trecut au fost precedate de o catastrofă. Cum ceva atât de distructiv – „cei patru călăreţi”, după cum i-aţi descris în cartea dumneavoastră - poate produce ceva pozitiv?

Scheidel: Prima soluţie este războiul care mobilizează masele şi exemplele clasice sunt Primul Război Mondial şi Al Doilea Război Mondial. O parte foarte mare a populaţiei s-a înrolat în armată, în timp ce forţa de muncă civilă a devenit, de asemenea, pe deplin mobilizată pentru efortul de război.

Un stat-naţiune puternic a fost necesar pentru a organiza efortul de război, iar impozitele pentru cei bogaţi au fost majorate la niveluri extrem de ridicate - la 90% în unele cazuri - pentru a-l finanţa. Capitalul şi-a pierdut din valoare din cauza intervenţiilor guvernelor şi a distrugerii fizice, în special în Europa. În acelaşi timp, există o redistribuire masivă spre muncitori. Apoi, au fost efectele asupra democraţiei: drepturi de vot, apartenenţa la uniuni sindicale etc. Toate aceste lucruri au luat amploare în contextul acestor războaie deoarece guvernele a trebuit să ofere ceva la schimb oamenilor.

Dacă sunteţi Lenin sau Mao şi mergeţi în Rusia sau China şi confiscaţi averile bogaţilor, adesea ucigându-i în acest proces de expropriere şi naţionalizând orice, construiţi o economie în care stabiliţi toate salariile şi toate preţurile. Este un proces extrem de invaziv, dar dacă sunteţi interesat doar de nivelare, de egalitate, acesta este un mod în care puteţi ajunge foarte rapid la ţintă.

Şi celelalte?

Celelalte două soluţii sunt întâlnite mai des în trecutul îndepărtat: colapsul statului şi epidemiile. În comparaţie cu celelalte, colapsul statului este cel mai rău mod de nivelare deoarece toată lumea ajunge mai săracă - doar diferenţele sunt eliminate. Când romanii au încorporat Britania în imperiul lor, s-a produs o creştere masivă a inegalităţii, dar care s-a destrămat în secolul al V-lea. Au venit anglo-saxonii şi dintr-o dată te-ai întors de unde ai plecat.

Şi, în final, există epidemiile masive care se dezvoltă rapid şi ucid o parte cu adevărat mare a populaţiei, cum ar fi Moartea Neagră în Europa medievală (epidemia de ciumă care a devastat Europa şi o parte din Asia). Ele nu distrug infrastructura fizică - terenuri sau capital - astfel încât se produce o resetare fundamentală a valorii muncii. Persoanele apte de muncă pot cere salarii mai mari, iar activele angajatorilor – „capitaliştii” - îşi pierd din valoare.