Pentru unii valul de refugiaţi este motiv de isterie, dar pentru alţii reprezintă o şansă de profit. Sârbii au făcut afaceri cu de toate pe drumul imigranţilor, vânzându-le acestora orice, de la transport cu autobuzul la ghete şi cartele telefonice. Constructorii nemţi şi retailerii de bricolaj se aşteaptă la un boom al vânzărilor, dar în Norvegia, fraţii Adolfsen au adus afacerile cu imigranţi la un cu totul alt nivel. Jurnaliştii de la Bloomberg şi-au petrecut câteva zile alături de ei, iar rezultatul este o poveste despre oportunitate, ambiţie, bani şi etică în afaceri .

Avem în faţă o scenă care ar putea topi şi o inimă de piatră. Într-un sătuc din Norvegia, acum scăldat în lumina caldă a apusului, într-o sală de clasă câţiva adolescenţi afgani stau aplecaţi deasupra unei mese de lemn tăind febril cu foarfeca din bucăţi de hârtie specială.

Sunt băieţi de 15-18 ani care au văzut şi au trăit suferinţe pe care niciun copil nu le merită: explozii, focuri de armă sau uciderea unui părinte de către Statul Islamic. Au ajuns aici tocmai din Afganistan, pe jos şi în dube aglomerate până la limita sufocării. S-au strecurat prin pădurile de la graniţa turco-bulgară, au fost fugăriţi şi muşcaţi de câinii grănicerilor şi bătuţi de contrabandiştii care le-au fost călăuze. Acum sărbătoresc Crăciunul şi meşteresc felicitări pe care scriu primele cuvinte învăţate din norvegiană: „Crăciun Fericit!“.

Sunt ei fericiţi, atât de departe de casă? „Este calm şi linişte. Este drăguţ“, spune Bilal în paştună. Bilal are 15 ani. Profesorii lor, cândva refugiaţi şi ei, unul din Siria şi celălalt din Eritreea, le supraveghează atent munca, zâmbind. Foşnetul hârtiei şi discuţiile lor sunt întrerupte de zgomotul unui tren îndepărtat.

Aceasta ar fi Scandinavia la care s-a referit autoproclamatul socialist Bernie Sanders, candidat la preşedinţia SUA, în octombrie, când a sugerat că americanii ar trebui „să se uite la ţări precum Danemarca, Suedia şi Norvegia şi să înveţe din împlinirile lor“, mai ales în ceea ce priveşte programele guvernamentale pentru ajutarea celor defavorizaţi.

Doar că în sală mai este un personaj. Stă retras, aproape invizibil, şi îşi verifică mailurile pe telefon. El este Kristian Adolfsen, de 55 de ani. Poartă un tricou cu guler în V şi ochelari. Este prima lui vizită la centrul de refugiaţi din Hvalstad, afacerea lui şi a fratelui său Roger, de 51 de ani. Kristian şi Roger deţin în total 90 de astfel de centre şi alte 10 în ţara vecină Suedia. Pentru ei, refugiaţii reprezintă o oportunitate uriaşă. Compania celor doi fraţi, Hero Norge AS, este liderul unei industrii scandinave înfloritoare, care percepe de la guvernele Norvegiei şi Suediei un comision – variind între 31 de dolari şi 75 de dolari în Norvegia, per cap de om – pentru a-i adăposti şi hrăni pe refugiaţi.

În Norvegia, Hero are mai multe tipuri de adăposturi pentru refugiaţi, printre care spaţii de cazare unde cei care cer azil dorm doar câteva nopţi până când sunt verificaţi de poliţie. Pentru refugiaţii care-i aşteaptă pe ofiţerii de la imigraţie să discute cu ei există un alt tip de facilitate, unde şederea durează câteva săptămâni. Apoi sunt taberele, unde refugiaţii locuiesc pe termen mai lung şi au o oarecare independenţă. Locuinţele sunt individuale pentru că şederea poate dura ani de zile, până când refugiatul primeşte dreptul de a rămâne în Norvegia.

Pentru 2015, Hero se aşteaptă la venituri de 63 de milioane de dolari, cu un profit de 3,5%. În celelalte ţări din Europa, unde de cei care cer azil au grijă de obicei ONG-uri precum Crucea Roşie, o singură firmă care funcţionează pentru profit are operaţiuni mai mari decât cele ale fraţilor Adolfsen. Este vorba de ORS Services, o companie elveţiană care în 2014 a obţinut profituri de 99 de milioane de dolari având grijă de refugiaţii din Elveţia, Austria şi Germania.

Kristian şi Roger au reuşit în parte pentru că au experienţă în serviciile de ospitalitate. În cele trei decenii de la înfiinţarea Adolfsen Group, cei doi fraţi au construit o reţea de afaceri de 800 de milioane de dolari pe an cu grădiniţe şi centre de îngrijire, dar şi cu hoteluri, clădiri de apartamente, linii de croazieră şi staţiuni de iarnă. Fraţii au intrat cu afacerile lor în sectorul refugiaţilor în mai 2014, când au plătit unui grup danez, ISS Facility Services, 22 de milioane de dolari pentru Hero Norge, o companie veche de 27 de ani care administra 32 de centre de refugiaţi.

La început, fraţii Adolfsen au pus ochii pe Suedia, însă foarte rapid numărul refugiaţilor veniţi în Norvegia a explodat şi de atunci imigranţii continuă să vină. O ţară cu o populaţie de 5 milioane a primit anul trecut peste 31.500 de refugiaţi, mai mulţi ca niciodată, în condiţiile în care Siria se dezintegrează, iar războaiele din Afganistan, Irak şi Eritreea alungă populaţia de acolo.

Direcţia Norvegiană pentru Imigraţie (UDI) nu mai poate face faţă valului de refugiaţi şi apelează din disperare la oamenii de afaceri. „UDI face apel la capitalişti“, titra recent ziarul Aftenposten.

Companii şi entităţi care lucrează pentru profit au acum grijă de circa 90% din refugiaţii veniţi în Norvegia. Pentru ele a început goana după aur, iar cursei nu-i lipseşte circul. Undeva la periferia Osloului, un întreprinzător pe nume Ola Moe a închiriat cu 10.000 de dolari pe lună un spital vacant, a făcut îmbunătăţiri minime şi a luat în îngrijire 200 de refugiaţi. Pentru aceştia cere guvernului 460.000 de dolari pe lună.