Guvernatorul bancii centrale italiene este considerat de multa vreme o solutie la succesiunea lui Trichet, data fiind experienta sa la Banca Mondiala si la Goldman Sachs, dar si activitatea ca sef al Consiliului de Stabilitate Financiara european, care a coordonat reglementarea financiara în timpul crizei recente.

În ultimul timp a început sa adopte un mesaj mai dur anti-inflatie. Este dezavantajat, pe de o parte, de faptul ca un alt stat sudic, tot din PIIGS, detine prin portughezul Vitor Constâncio vicepresedintia BCE si, pe de alta parte, de sustinerea lui Silvio Berlusconi. Actualul sef al Fondului European de Stabilitate Financiara este un functionar public german impregnat de ortodoxia fiscala de la Berlin.

Marele sau dezavantaj este ca nu are o experienta ca bancher central, însa a detinut mai multe functii de decizie în organismele financiare. A lucrat opt ani la FMI, a fost înalt functionar în Ministerul german de Finante, iar din 2001 are o cariera europeana, fiind numit director general pentru afaceri economice si financiare în executivul de la Bruxelles, mandat pe care l-a terminat în 2008.

"Zona economica eterogena, cu somaj de doua cifre, moneda supraevaluata si cateva tari cu datorii imense, cauta urgent bancher vorbitor de economie germana care sa tina inflatia sub control. De restul ne ocupam noi." Nu va grabiti cu CV-urile, o decizie privitoare la cine ii va urma din 1 noiembrie lui Jean-Claude Trichet la conducerea Bancii Centrale Europene e asteptata abia peste cateva luni, dupa ce Uniunea Europeana reuseste sa gaseasca o forma comun acceptata pentru mecanismul de salvare de la dezastru a tarilor atacate cu dobanzi impovaratoare de pietele financiare.

Si responsabilitatile postului de bancher central european s-ar putea sa se mai schimbe, pentru ca, in aceasta perioada, Uniunea Europeana face pasi mici spre nivelul urmator celui de comunitate monetara, vorbind tot mai des despre convergenta fiscala pentru a putea remedia dezechilibrele sistemice care i-au dus pe unii (Germania) foarte sus si pe altii (Grecia, Irlanda, Portugalia) prea jos ca sa se mai poata ridica.

n schimbul cresterii la 500 de miliarde de euro a plasei de siguranta pentru salvarea urmatorilor PIIGS (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia si Spania), Germania cere si probabil va obtine de la ceilalti 26 de membri ai UE, la summitul din 24-25 martie, adoptarea unui pact care sa includa limitari ale cresterilor salariale si ale cheltuielilor publice, dar si o varianta incipienta de uniformizare a taxelor in zona euro. Asta pentru ca Berlinul ramane cel mai mare contributor la bugetul Uniunii si deci principalul finantator al nesabuintei altora, fie ei din Atena, Dublin, Lisabona sau Madrid.

In aceste tari, salariile au crescut in ultimii ani mai mult decat media europeana, cu pretul rostogolirii unor deficite bugetare tot mai mari, iar scadenta ceruta de pietele financiare a venit ca un trasnet care a naucit zona euro in intregime. Germania, care in acest an trece printr-o lunga si deloc simpla campanie electorala, vrea sa se asigure ca bruma de bunastare (a se citi excedent de cont curent de 129,9 miliarde de euro - sau 5,2% din PIB - numai in 2010) pe care a acumulat-o de cand a aparut moneda unica europeana nu o va risipi chiar pe de-a-ntregul ca sa scoata de la ananghie chiar toate guvernele mai sus-amintite.

La randul lor, tarile aflate in dificultate sau asupra carora planeaza doar suspiciuni (Portugalia inca mai crede ca e in a doua categorie, dar nici Spania nu e prea realista, daca e sa-i credem pe analisti) si-ar dori sa ia pilula amara a austeritatii cu putina dulceata de euro devalorizat, care sa le stimuleze exporturile si sa le micsoreze in termeni nominali datoriile contractate pentru a se salva de la incapacitate de plata (prezisa neintrerupt in cazul Greciei din primavara trecuta incoace).

CONTINUAREA IN PAGINA URMATOARE ->>>>>>>>>>