Warren Buffett, oracolul din Omaha: Nu trebuie să fii expert ca să faci bani la bursă
În 1977, Warren Buffett a trimis pentru prima oară o scrisoare deschisă către acţionarii Berkshire Hathaway. Buffett nota o serie de previziuni pentru anii următori şi prezenta strategia companiei; a continuat an de an cu această practică, iar faptul că cele mai multe dintre previziunile sale s-au adeverit i-a adus numele de „Oracolul din Omaha„. În fiecare an, la începutul lunii martie, districtele financiare din întreaga lume aşteaptă scrisoarea lui Buffett pentru a se inspira din ideile mogulului american.
Cât despre creştere, Buffett se aşteaptă ca aceasta să vină de la companiile mici şi mijlocii. În portofoliul Berkshire, acestea au generat anul trecut 4,7 miliarde de dolari, în creştere cu 0,8 miliarde faţă de 2012, iar numărul angajaţilor acestora a crescut şi el cu 40.000 faţă de anul precedent. „Trebuie să mărturisesc că unul dintre aceştia a fost angajat la biroul meu din Omaha„, notează ironic Warren Buffett.
Explicând acţionarilor strategia sa de a investi masiv în companii pe care nu le controlează în totalitate, miliardarul dă ca exemplu un citat al regizorului Woody Allen: „Avantajul de a fi bisexual este că ai mai multe şanse să ieşi la întâlnire sâmbătă seara. Similar, apetitul nostru atât faţă de operarea afacerilor cât şi faţă de investiţiile pasive ne dă şanse mai mari să obţinem profit„.
RACOLUL DIN OMAHA. Warren Buffett este un nume pe care orice investitor ar trebui să îl cunoască. Mai mult chiar, orice discuţie referitoare la bursă, acţionari sau tranzacţionare ar trebui să includă cel puţin o idee sau un citat al celebrului miliardar american.
În ultimii 10 ani, Buffett s-a aflat în topul celor mai bogaţi oameni din lume, ocupând în 2008 prima poziţie. Revista Time l-a numit, în 2012, unul dintre cei mai influenţi oameni din lume.
Buffett este un brand chiar mai cunoscut decât compania pe care o conduce de peste 40 de ani, Berkshire Hathaway. Prin intermediul acesteia, el deţine acţiuni la mii de companii din lumea întreagă, printre care Coca-Cola, American Express, IBM, Goldman Sachs, Procter & Gamble şi Wal-Mart. Portofoliul Berkshire este diversificat şi include, începând cu anul 2013, opt companii din lista Fortune 500 a celor mai puternice organizaţii din lume. În scrisoarea adresată acţionarilor la începutul lunii martie, Buffett a amintit acest lucru: „După achiziţia Heinz, Berkshire deţine opt companii şi jumătate din Fortune 500. Au rămas doar 491 şi jumătate de cumpărat„.
Încă de mic copil, Buffett a dezvoltat un instinct pentru afaceri: vindea din uşă în uşă gumă de mestecat, Coca-Cola sau reviste. Fiind în contact cu lumea bursei de la o vârstă fragedă, pentru că tatăl său avea propria sa firmă de brokeraj, la vârsta de 11 ani a cumpărat trei acţiuni Cities Service pentru el şi trei pentru sora sa. Pe albumul de absolvire, în dreptul fotografiei sale, se poate citi: „Îi place matematica.
Viitor broker de bursă„. În 1957, Buffet a cumpărat o casă cu cinci dormitoare în Omaha pentru suma de 31.500 de dolari. În 2010, 43 de ani mai târziu, Warren Buffet avea nevoie de doar patru ore ca să producă această sumă de bani. El locuieşte însă în continuare în casa din Omaha.
Buffett este şi un filantrop convins. Alături de Fundaţia Gates, condusă de fondatorul Microsoft Bill Gates şi soţia acestuia, Melinda, Buffett a promis să doneze 99 la sută din averea sa către fundaţii caritabile.
Urmărește Business Magazin

Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro