Povestea unei tinere din România care a transformat o pasiune din facultate într-o afacere profitabilă

Autor: Mădălina Dediu Panaete Postat la 28 martie 2025 169 afişări

Pentru Laura Popescu pasiunea pentru flori a început în timpul facultăţii, în cadrul cursurilor de botanică şi nu a durat mult până când tânăra a luat decizia de a face din această pasiune o mică afacere. Aşa a luat naştere Floare cu Floare, un start-ul în domeniul ilustraţiilor şi a jucăriilor croşetate. Cum s-a dezvol-tat Floare cu Floare şi care sunt următorii paşi în creşterea micii afaceri? 

 Încurajată de prieteni şi apropiaţi, am hotărât să transform această pasiune într-o mică afacere. Astfel, fiecare ilustraţie pe care o creez devine o mică poveste a călătoriilor mele printre plante, iar afacerea mea cu ilustraţii botanice devine un mijloc minunat de a împărtăşi frumuseţea naturii cu lumea”, a povestit Laura Popescu. În timp ce ilustraţiile botanice aduce natura pe hârtie, croşetatul a devenit modul eide a aduce la viaţă personaje care poartă, la rândul lor, o parte din frumuseţea naturii. ”Fiecare jucărie croşetată prinde contur cu aceeaşi grijă pe care o acord plantelor din desenele mele.

Aşa cum o frunză sau o floare are povestea ei unică în ilustraţii, la fel şi fiecare jucărie este creată cu suflet, gata să aducă bucurie celor mici şi mari. Atelierul meu a devenit astfel un spaţiu unde natura şi imaginaţia se întâlnesc, fie că e vorba de o acuarelă delicată sau de o jucărie croşetată cu drag”, a completat ea.

Deşi nu este antreprenor full-time, lucrează la o florărie, loc care serveşte şi ca sursă de inspiraţie pentru desenele mele.

Deşi investiţia în Floare cu Floare nu a fost mare, după cum spune Laura, antreprenoarea crede că documentarea este un pas esenţial în acest proces de dezvoltare a afacerii şi nu doar docu-mentarea în ceea ce priveşte alegerea plantelor sau tehnicilor de lucru, ci şi în ceea ce priveşte tendinţele actuale, nevoile publicului şi soluţiile inovatoare pentru a crea produse care să răspundă cer-inţelor estetice şi funcţionale ale celor care le aleg.

„De asemenea, am investit multă energie în învăţare – fie că a fost vorba de aprofundarea tehnicilor de pictură, fie de explorarea modalităţilor prin care să îmi promovez munca. Tot acest efort, deşi nu se tra-duce direct în cifre financiare, este esenţial pentru creşterea brandului şi pentru autenticitatea fiecărui produs pe care îl creez”. Având în vedere că s-a confruntat cu o abundenţă de opţiuni atunci când a venit vorba de plante, a luat decizia de a picta în acuarelă plante protejate din România. Şi a început să creeze semne de carte cu ilustraţii botanice, apoi sacoşe imprimate cu plante redate în culori pastelate, delicate. 

„De aici, am continuat să explorez şi să creez, până când am ajuns la o gamă mult mai variată de produse”. Laura a reuşit să promoveze Floare cu Floare la târguri de profil. Portofoliul ei include se la semne de carte pictate manual, agende şi felicitări, până la mărţişoare şi jucării croşetate, fiecare obiect are o notă distinctă. 

„În special în cazul jucăriilor croşetate, îmi este aproape imposibil să creez două exemplare identice”. Produsele pot fi găsite în prezent pe Facebook şi Instagram, pe pagina Floare cu Floare, dar şi pe plat-forma Iarmaroc, unde are un profil dedicat sub acelaşi nume. De asemenea, particip„ la târguri hand-made, în special în Cluj-Napoca, unde cei interesaţi pot vedea şi achiziţiona produsele în mod direct.

Printre cele mai apreciate creaţii se numără calendarul cu ilustraţii botanice, o colecţie de imagini deli-cate inspirate din flora autohtonă, dar şi jucăriile croşetate, fiecare fiind unicat şi realizată cu grijă, din materiale prietenoase, după cum mai spune fondatoare Floare cu Floare. „Aceste produse reuşesc să aducă bucurie atât celor pasionaţi de artă botanică, cât şi celor care apreciază obiectele lucrate manu-al, cu suflet.”Pentru 2025, ea îşi doreşte să ducă afacerea la un nou nivel, să exploreze noi direcţii crea-tive şi să diversifice gama de produse. Laura îşi propune să experimenteze cu tehnici noi, să creeze colecţii inspirate din natură şi să adauge produse care să îmbine estetica şi utilitatea într-un mod ar-monios. „Un alt obiectiv important este să călătoresc mai mult în natură, acolo unde îmi găsesc in-spiraţia. Fie că este vorba despre păduri, grădini botanice sau rezervaţii naturale, fiecare loc îmi oferă idei şi energie pentru creaţiile mele. În plus, îmi doresc să particip la mai multe târguri şi expoziţii, să in-teracţionez direct cu oamenii care îmi apreciază munca şi să construiesc o comunitate în jurul pasiunii mele pentru artă şi natură.”   



Cinci idei de afaceri de la zero

Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

 

HandmadeArt- atelier de ceramică

Fondatori: Olivia şi Eduard Săvulescu

Anul lansării: 2007

Număr produse create: 100.000 

Investiţie iniţială:1.500 de lei 

Cifra de afaceri 2024: 200.000 de lei


Food from Light – magazin cu ulei de avocado 

Fondator: Nicolae Batin

Prezenţă: online (site propriu), Bebe Tei

Anul fondării: 2013

Venituri 2024: 80.000 de euro


Satu’ lu’ Pupu- organizare ateliere 

Fondatoare: Casandra Dobromir

Investiţie: 10.000 de euro 

Locaţie: Băneasa

Plan de dezvoltare: transformare în grădiniţă


Tabere Straja- organizator tabere 

Fondator: Marius Fodoran

Anul lansării:2010

Număr de copii /an/tabere iarnă: 2.500

Număr de copii /an/tabere vară: 3.000


Legume de Ţară: producător de legume 

Fondatoare: Valentina Ioniţă

Alte businessuri: Băcănia cu poveşti 

Încasări totale: peste 100.000 de euro /an

Marja de profit: circa 15%



ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor an-treprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salar-iaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

www.zf.ro
Ne luăm adio de la săptămâna de lucru de cinci zile? Ce experimentează mai nou companiile din întreaga lume?