În timp ce toată lumea se uită la ce mai spun Gigi Becali, George Simion, Călin Georgescu, Donald Trump, Putin etc. şi face scenarii geopolitice, datoria publică a României creşte accelerat. 

În 2024 datoria publică (în lei şi valută) a crescut cu nu mai puţin de 180 de miliarde de lei (aproape 37 de miliarde de euro), de la 784 de miliarde de lei la 964 de miliarde de lei. 

Datoria publică este formată din datoria internă, în lei şi euro, şi datoria externă în euro, dolari sau alte valute. 

În ultimii cinci ani de zile, datoria publică a României a crescut cu 159%, de la 372 de miliarde de lei la 964 de miliarde de lei. 

În acelaşi interval PIB-ul, adică valoarea adăugată produsă în economie, a crescut cu numai 65%, de la 1.066 de miliarde de lei la 1.766 de miliarde de lei anul trecut. În 2024, la o creştere a PIB-ului în valoare nominală de 10% şi în valoare reală de numai 0,9% (creşterea economică), datoria publică făcută de guvernul Ciolacu 1 şi aprobată de preşedintele Iohannis a crescut cu 22%. Deci datoria publică a avut un ritm de creştere anual dublu faţă de PIB, faţă de valoarea adăugată produsă în economie, iar dacă vom continua în acelaşi ritm (adică guvernul care este la Palatul Victoria şi cine va fi la Cotroceni), ne vom izbi mult prea repede de un zid.

Conform planului convenit cu Comisia Europeană la finalul anului trecut – planul bugetar structural naţional pe termen mediu şi lung (PBSTM) -, până în 2031 datoria publică va creşte 1.737 de miliarde de lei, adică cu încă 80%, în timp ce PIB-ul ar trebui să crească la 2.848 de miliarde de lei, adică cu numai 61%. Asta înseamnă că în continuare vom acumula datorie publică din cauza deficitelor bugetare pe care le vom avea, chiar dacă deficitul anual trebuie redus de la 7% din PIB la 3% din PIB în următorii şapte ani. 

Această creştere a datoriei publice trebuie finanţată de cineva. Iar piaţa internă îşi va pierde la un moment dat puterea de finaanţare, şi atunci guvernul trebuie să se bazeze pe creditorii internaţionali, pe băncile străine, pe fondurile de investiţii sau pe alţi investitori externi de portofoliu.

Dacă datoria publică va creşte implacabil (speranţa este să nu crească mai mult decât prognozele), la cum arată acum lucrurile, suntem la un pas să deraiem
de la reducerea deficitului chiar din primul an. 

Problema este la creşterea economică, acolo unde, în afara unor cifre puse într-un PowerPoint, guvernul Ciolacu 2 nu prea are planuri extinse. 

Industria stagnează în cel mai bun caz, IT-ul mai are puţin şi intră pe minus, sistemul financiar bate pasul pe loc, tranzacţiile imobiliare sunt în scădere, construcţiile per total stau prost chiar dacă în lucrările de infrastructură publică se pompează bani ca niciodată, agricultura scade, iar comerţul, motorul numărul unu, îşi reduce din turaţie pe fondul reducerii creşterii salariale, deci implicit a consumului. 

Guvernul nu prea mai poate folosi motorul creşterii datoriei pentru a injecta bani în economie, pentru că nu va mai avea de unde. Şi, oricum, creşterea datoriei are un efect contrar intenţiei.

Spre exemplu, deşi guvernul Ciolacu 1 a injectat 153 de miliarde de lei în economie prin deficitul bugetar de anul trecut, creşterea salariilor, creşterea pensiilor s-au dus mai degrabă în importuri, în excursii şi vacanţe în străinătate, în bani puşi deoparte. 

Pomparea de bani în economie anul trecut, în an electoral, nu l-a ajutat deloc pe premierul Ciolacu 1, care a pierdut alegerile prezidenţiale, şi nici PSD-ul, care şi-a redus puterea politică, înregistrând cel mai prost rezultat de când este la guvernare. 

Dacă intern motoarele de creştere economică au căzut unul după altul, acum norocul României ar putea fi programul de înarmare a Europei de 800 de miliarde de euro şi, mai direct, planul de relansare economică a Germaniei de 1.000 de miliarde de euro, pentru care viitorul guvern de la Berlin a obţinut aprobarea politică internă.

România are în Germania principalul partener comercial atât pe exporturi cât şi pe importuri, iar industria din România este direct corelată cu industria din Germania. Dintre fostele ţări comuniste, România are cea mai fidelă corelaţie cu Germania, pe zona de industrie, adică dacă industria germană este în recesiune, cum a fost în ultimii trei ani, şi industria din România, unde o bună parte aparţine multinaţionalelor, este afectată. 

Dacă cumva companiile din România, atât cele multinaţionale cât şi cele româneşti, se interpun în acest plan de reînarmare a Europei, şi mai ales în planul de relansare economică a Germaniei, se va relansa şi economia României. 

Noi mai avem şi motorul fondurilor europene, dar aici lucrurile merg atât de greu, mai ales în programul PNRR, încât nu te poţi baza pe el. 

Multe investiţii externe depind însă de ceea ce se întâmplă în zona politică şi socială a României mai mult decât credem. Marile grupuri internaţionale, fie că sunt din zona industriei şi chiar din zona financiară, aşteaptă rezultatul alegerilor prezidenţiale pentru a vedea încotro se duce România. Nu ne ajută deloc retorica populistă/suveranistă/ naţionalistă internă, dar nu ne ajută nici schimbările geopolitice şi nici retorica noii administraţii americane. 

Fără investiţii externe, fără banii europeni, fără băncile instituţionale străine, fără investitorii străini care cumpără datoria României ne vom descurca mult mai greu. 

Pentru a nu ajunge cu spatele la zid pe pieţele financiare, avem nevoie ca ritmul de creştere a economiei să depăşească creşterea ritmul de creştere a datoriei. 

Iar în acest moment, este cam greu.