Studii despre ou si gaina
Un pui si un ou, in pat. Puiul fumeaza, cu un aer extrem de satisfacut. Oul, in schimb, este incruntat si are un aer frustrat. Si oul spune: “Mda, cred ca am raspuns la intrebarea aceea..."
Indonezia nu se bucura de un renume prea bun in materie de bune practici in administratie, politica sau afaceri si, drept urmare, o campanie anticoruptie se desfasoara de o buna bucata de vreme. Cea mai recenta gaselnita in lupta impotriva coruptiei sunt cafenelele cinstei, localuri lipsite de casieri, unde cetateanul isi ia bautura si pune banii cuveniti intr-o caseta.
Pana in prezent s-au deschis in jur de 7.000 de cafenele, iar planurile procuraturii generale, care conduce campania anticoruptie, tintesc 10.000 de cafenele ale cinstei pana la finele anului viitor. Oficialii procuraturii cred ca in astfel de localuri, acum deschise in special in institutii de invatamant si imobile guvernamentale, tinerii se obisnuiesc cu ideea de corectitudine. Pana acum cateva sute, in jur de 5% din cafenelele deschise, au avut probleme de functionare, generate de comportamentul incorect al cetatenilor. Citind articolul din New York Times despre neobisnuita campanie anticoruptie m-am intrebat, desigur, care ar fi rezultatul unui asemenea demers in Romania.
Cu intrebarea asta in minte ochii mi-au cazut pe un text al guvernatorului BNR Mugur Isarescu, care marca 150 de ani de statistica oficiala in Romania. Si, bingo!, mi-am dat seama ca nu exista un raspuns la intrebarea mea pentru ca nu stiu/stim mai nimic despre romani, pentru ca nu ne-am analizat suficient. Sa fiu bine inteles, n-am nimic cu institutul de statistica, lucrurile la care ma refer depasesc cifrele oficiale - inflatia, valoarea comertului exterior sau evolutia PIB. Dar nu stiu despre niciun experiment care sa analizeze comportamentul natiei romane, care sa-i desluseasca chimia interiora, procesul de decizie, modul in care oamenii relationeaza.
Cred ca ne merge rau si pentru ca nu ne studiem:
De ce sunt orasenii violenti?
De ce nu lucreaza taranii pamantul?
De ce este tara asta asa murdara?
Ce inseamna spiritul antreprenorial pentru roman?
De unde si pana unde tine initiativa?
De ce nu citesc oamenii?
Exista deosebiri intre locuitorii regiunilor?
De unde vin acestea?
De unde apar, unde se invata si de ce sunt asa de raspandite nepasarea si smecheria?
Si daca nu ne deosebim de alte natii si ne putem analiza privindu-i pe ei, de ce la ei merg lucrurile bine si la noi nu?
Stiu, desigur, despre studiile facute de companiile specializate, ce privesc, de exemplu, obiciurile de consum ale romanilor - numarul de inghetate sau cantitatea de sampon consumata. Eu as vrea sa depasim abordarea aceasta, sa incercam sa descoperim nu “cati?”, ci “de ce?”: de unde vin multiplele segregari din societate - in cultura, in mentalitati, in comportamente. Ar fi o intreaga literatura de care sunt pline siturile sau bibliotecile marilor universitati occidentale, studii care stau la baza analizelor comerciale, a deciziilor legislative sau demersurilor guvernamentale. Raspunsuri de genul “60% dintre cei intervievati cred ca lucrurile merg intr-o directie gresita” nu-mi spun mare lucru.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro