1.300 de croitorese din Caracal produc haine H&M, Zara, C&A

Autor: Cristina Roşca Postat la 05 aprilie 2013 85 afişări

Compania Romaniţa din Caracal, care are 1.300 de angajaţi, produce zilnic 12-15.000 de haine pentru giganţii internaţionali H&M, Zara şi C&A.

1.300 de croitorese din Caracal produc haine H&M, Zara, C&A

Compania Romaniţa din Caracal, care are 1.300 de angajaţi, produce zilnic 12-15.000 de haine pentru giganţii internaţionali H&M, Zara şi C&A.

Fabrica lucrează de opt ani pentru cei trei retaileri din lumea modei şi ar avea nevoie de încă 300 de angajaţi pentru a face faţă comenzilor. Deşi hainele primesc eticheta „made in Roma­nia“, niciunul dintre marii retaileri de modă nu se gândeşte încă să pună pe hartă un magazin în Caracal.

„Lucrăm la capacitate maximă pentru angajaţii pe care îi avem. Există însă o fluctuaţie foarte mare de personal şi deşi am fi dispuşi să mai luăm 300 de oameni nu vin suficiente persoane să se angajeze“, spune Iuliana Tihon Dinoiu, directorul general şi unul dintre acţionarii fabricii privatizate în 1996 prin metoda MEBO.

Ea nu dă detalii despre preţul cu care vinde o bluză sau o rochie, însă potrivit datelor ZF furnizate de jucătorii din piaţă, preţul poate ajunge în magazine şi la de zece ori mai mare decât cel cu care un produs pleacă pe poarta fabricii.

Un calcul simplu al ZF arată că la o producţie medie de 4 milioane de articole anual (13.500 pe zi timp de 300 de zile pe an) şi vânzări de 15 mil. euro, preţul mediu pe produs vândut de fabrica Ro­maniţa către H&M, Zara şi C&A este mai mic de 4 euro. În magazine însă o bluză costă în medie 10-15 euro la H&M şi C&A şi 20-30 de euro la Zara.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
croitorese,
Caracal,
haine,
H&M,
Zara,
C&A
/actualitate/1-300-de-croitorese-din-caracal-produc-haine-h-m-zara-c-a-10714582
10714582
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.