25,2 milioane de tranzacţii pentru plata facturilor, în creştere cu 53% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 27 noiembrie 2014 178 afişări

PayPoint plc, principalul operator de plăţi în numerar şi online din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, raportează pentru România rezultate pozitive pentru prima jumătate a anului financiar 2014-2015. Astfel, pe plan local, PayPoint a înregistrat în decursul celor şase luni un volum record de 25,2 milioane tranzacţii plăţi facturi, în creştere cu 53% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.

Compania a raportat rezultate pozitive şi pe segmentul încărcării electronice a cartelelor telefonice preplătite, datorită extinderii reţelei de comercianţi parteneri.

În prima jumătate a anului financiar, reţeaua punctelor de plată a crescut cu 402 unităţi, ajungând la 8.756 magazine partenere la nivel naţional. Dezvoltarea reţelei de magazine partenere ce poartă însemnele PayPoint şi diversificarea portofoliului de plăţi au contribuit la creşterea cotei de piaţă la 18,8%.

PayPoint plc a raportat un volum de 373,4 milioane tranzacţii, în creştere cu 21,5 milioane tranzacţii faţă de volumul raportat în aceeaşi perioadă a anului precedent; valoarea totală a tranzacţiilor a depăşit nivelul de 7 miliarde lire sterline. La nivelul întregului grup, au fost anunţate venituri nete de 57,9 milioane lire sterline, în creştere cu 7% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior şi un profit înainte de impozitare de 22,5 milioane lire sterline, în creştere cu 5,5%.

În România, PayPoint şi-a lansat oficial serviciul de plată a facturilor în numerar sub brand propriu în august 2008 şi şi-a extins portofoliul de clienţi prin semnarea de parteneriate cu o serie de companii din diferite sectoare. În prezent, reţeaua punctelor de plată PayPoint numără peste 8.750 de terminale iar compania are încheiate contracte cu 87 de clienţi din domeniul telecomunicaţiilor, al utilităţilor şi al serviciilor financiare, dintre care 76 sunt contracte pentru servicii de colectare plăţi.

PayPoint are în ofertă servicii de încărcare electronică a cartelelor preplătite pentru toţi jucătorii din industria de telefonie mobilă care furnizează acest tip de produs (Telekom Romania Mobile, Orange, Vodafone, Indygen, Zapp), precum şi servicii de încărcare electronică pentru operatorii de telefonie fixă cu acces internaţional şi de Internet, printre care se numără Nobel şi Worldtelecom (Number One). Pentru Focus Sat, PayPoint oferă servicii de eliberare de vouchere cu coduri electronice pentru utilizatorii de servicii preplătite de tip DTH (Direct-To-Home).

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
plati,
tranzactii,
PayPoint,
operator
/actualitate/25-2-milioane-de-tranzactii-pentru-plata-facturilor-in-crestere-cu-53-fata-de-aceeasi-perioada-a-anului-precedent-13657114
13657114
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.