Acţiunile băncilor din Grecia au scăzut puternic, după ce premierul a respins programul de bailout
Acţiunile băncilor din Grecia au scăzut puternic luni, după ce premierul grec Alexis Tsipras a respins din nou extinderea programului de asistenţă financiară încheiat cu creditorii internaţionali, amplificând declinul bursei de la Atena, relatează MarketWatch şi Bloomberg.
Acţiunile Piraeus Bank sunt în scădere cu 15,3%, ale Eurobank cu 11,8%, ale National Bank of Greece cu 9,9%, iar cele ale Alpha Bank cu 10%.
"Acest guvern nu are de ce să mai caute o extindere (a programului de sprijin fianciar). Programul de bailout a eşuat", a declarat Tsipras duminică, adăugând totodată că guvernul de la Atena este dispus să poarte negocieri "oneste" cu partenerii internaţionali, care să nu condamne economia şi populaţia din Grecia la o recesiune "fără sfârşit".
În acest sens, Tsipras a afirmat că guvernul său va lua măsuri precum creşterea salariului minim şi oprirea privatizărilor, care încalcă însă termenii programului de finanţare în valoare de 240 miliarde de euro semnat cu Uniunea Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional în 2010.
Pieţele europene au reacţionat la comentariile premierului grec şi au deschis tranzacţiile de luni în coborâre cu 0,7%, după ce săptămâna trecută au avansat cu 1,7%.
Ulterior, indicele Stoxx Europe 600 a scăzut cu până la 1,2% pe parcursul şedinţei de tranzacţionare, în timp ce indicii naţionali DAX 30 (Frankfurt), CAC 40 (Paris) şi FTSE (Londra) au coborât cu până la 1,7%, 1,3% şi, respectiv, 0,9%.
În urma discursului lui Tsipras, randamentele obligaţiunilor pe trei ani ale Greciei au crescut cu 2,43 de puncte procentuale, la 20,43%, marcând cel mai ridicat nivel din 2012 până în prezent. De asemenea, randamentele obligaţiunilor pe 10 ani au urcat cu 0,68 puncte, la 10,79%.
Săptămâna trecută, agenţia de evaluare financiară Standard&Poor’s a scăzut cu o treaptă ratingul Greciei, aflat deja în categoria nerecomandată pentru investiţii, de la B la B-, cu perspectivă negativă, din cauza problemelor de lichiditate cu care se confruntă sectorul bancar şi a lipsei unui acord între guvernul elen şi creditorii săi.
De asemenea, Moody’s a pus sub supraveghere negativă datoria Greciei, în vederea unei retrogradări, pe fondul incertitudinii legate de rezultatul negocierilor dintre Grecia şi partenerii săi internaţionali în privinţa porgramului de sprijin financiar.
Miniştrii de finanţe ai ţărilor din zona euro se întrunesc miercuri într-o şedinţă extraordinară la Bruxelles, pentru a discuta situaţia Greciei. În prezent, datoria publică a Greciei se ridică la aproximativ 315 miliarde de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro