Adina Vidroiu, HR Lead România, Grecia, Malta şi Cipru în cadrul Microsoft: „În perioada pandemiei, angajaţii companiei au avut parte de cursuri de gătit, yoga, sport, dar şi workshop-uri cu psihologi”

Autor: Ioana Matei Postat la 08 martie 2021 190 afişări

Adina Vidroiu, HR Lead România, Grecia, Malta şi Cipru în cadrul Microsoft: „În perioada pandemiei, angajaţii companiei au avut parte de cursuri de gătit, yoga, sport, dar şi workshop-uri cu psihologi”

„Deciziile cheie ale anului 2020, din perspectivă de resurse umane, sunt: reacţia rapidă la situaţia globală referitoare la pandemia de COVID-19 şi faptul că tranziţia spre a lucra de acasă a fost rapidă şi uşoară pentru angajaţii noştri, compania având deja procese şi tehnologii pentru telemuncă; trecerea în totalitate în digital a proceselor de onboarding, semnătura digitală, dispozitivele trimise acasă pentru angajaţi, trainingurile la distanţă şi, evident, digitalizarea completă a procesului de recrutare”, a spus Adina Vidroiu, HR Lead pentru România, Grecia, Malta şi Cipru în cadrul Microsoft, în cadrul evenimentului online Top angajatori Undelucram.ro, organizat în luna martie de Business MAGAZIN.

Apoi, atât pe plan intern, cât şi la nivel global, compania a făcut trecerea înspre mai multe programe de wellbeing, precum cursurile de gătit, yoga, sport, workshopuri cu psihologi care, spune, Vidroiu, i-au ajutat să treacă mai uşor peste această perioadă. Au organizat şi sesiuni cu un terapeut specializat plătite de organizaţie, au acordat mai multe săptămâni libere  părinţilor, având în vedere faptul că şcolile şi grădiniţele au fost mai mult închise, dar au acordat şi concedii pentru îngrijirea unui membru al familiei.

Cel de al treilea aspect important ţine de concentrarea constantă pe cultura organizaţională şi pe modul în care au funcţionat echipele companiei în mediul remote, rolul managerului fiind unul fundamental pentru a înţelege nevoile tuturor angajaţilor, observă Vidroiu.

În ceea ce priveşte planurile companiei în continuare, ea spune că prioritatea lor va fi şi anul acesta  sănătatea psihică, wellbeingul angajaţilor. „Asta pentru că nu a fost o perioadă uşoară, nu este uşor să lucrezi cu un prieten virtual, nu este uşor să nu mai interacţionezi  zilnic cu colegii de la muncă şi sunt efecte ale acestui stil de muncă pe care le vedem din ce în ce mai mult în organizaţie şi nu doar în România, ci şi în celelalte ţări pentru care lucrez în momentul de faţă”, adaugă Adina Vidroiu.

Ea precizează că în perioada următoare, compania se pregăteşte să lucreze într-un mediu hibrid, ”Pentru că lucrurile nu cred că vor ajunge la o normalitate 100% în următoarele luni”.

„Este important să ne asigurăm că angajaţii noştri au toate resursele, fie că vorbim despre beneficii, despre facilităţi, despre dezvoltare - sunt lucruri pentru care noi ne dorim să avem stabilitate şi aceastea sunt priorităţi, de asemenea. Ne dorim ca angajaţii să-şi desfăşoare activitatea într-un mediu în care să crească în continuare şi în care să se simtă mândri că sunt incluşi. Tot anul acesta, plănuim să ne mutăm într-o clădire nouă, astfel că sper ca imediat ce lucrurile vor intra în normal să putem să lucrăm şi de la birou. La nivel de piaţă există în continuare o dinamică, cel puţin în sectorul de IT&C sunt multe lucruri care se întâmplă, spre exemplu zona tehnică, de inginerie software este una care se dezvoltă foarte tare, iar Microsoft este una dintre companiile care are o creştere în această zonă”, conchide Adina Vidroiu.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cipru,
angajati,
companie,
pandemie,
cursuri,
gatit,
grecia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.