Adrian Paraschiv, Photomate: Se prevede un an foarte bun în ceea ce priveşte partea de implementare a proiectelor

Autor: Mircea Nica Postat la 27 februarie 2025 12 afişări

Adrian Paraschiv, Photomate: Se prevede un an foarte bun în ceea ce priveşte partea de implementare a proiectelor

Se prevede un an foarte bun în ceea ce priveşte partea de implementare a proiectelor. Plecând din partea de avizare unde vedem zeci, sute de GW, vom avea destul de mult în implementare anul acesta, chiar dacă vorbim de rezidenţial, unde avem Casa Verde, REPower EU, chiar şi pe partea de proiecte mari unde avem două linii de finanţare pentru stocarea de energie în mod deosebit, a spus Adrian Paraschiv, Country Manager România, Photomate, în cadrul ZF Power Summit 2025, în cea de-a doua zi.

„Solicitări sunt pentru toate aceste linii către noi pentru a le oferi soluţii tehnice. Estimăm că în următorii doi ani de zile cel puţin încă vom discuta despre aceste aspecte. După aceşti doi ani de zile noi deja ne-am pregătit pentru ceea ce înseamnă eficienţă energetică şi investiţii în partea de cyber security şi de control asupra proiectelor deja implementat sau care se vor implementa”, a mai adùgat Adrian Paraschiv

Ce a mai spus Adrian Paraschiv, Country Manager România, Photomate:

♦ Am investit în primul rând în soluţii tehnice pentru pompele de căldură de mare putere, vorbim de pompe de căldură de până la 100 kw, deci vorbim de segmentul comercial şi industrial şi într-un IMS propriu care se numeşte Energo Station care este disponibil de anul acesta şi prin care putem integra absolut orice componentă, nu doar fotovoltaic şi baterii.

♦ Această componentă de control este absolut esenţială pentru eficientizarea în primul rând autoconsumului. Nu văd logica pentru care ai produce într-un sistem de energie regenerabilă doar ca să o injectezi în reţea, ca după aceea să o extragi din reţea şi să o consumi. Dacă nu ai ce face cu ea şi nu ai altă metodă mai bună de a stoca această energie este cam singura soluţie, dar vedem deja trendul din partea consumatorilor industriali de a avea sisteme de stocare proprii şi a le gestiona după cum au ei nevoie.

♦ Perioada de tranziţie dinspre pură producţie către partea de stocare a început deja. Se implementează deja destul de multe proiecte, sunt şi suficiente axe de finanţare, dar trebuie să avem oamenii care să ştie ce au de făcut şi cum au de făcut. Nu este chiar uşor pentru că partea practică trebuie dobândită şi aceasta se dobândeşte în minim un an de zile, ceea ce înseamnă că chiar dacă angajezi oameni tineri vei avea un return on investement după cel puţin an de zile.

♦ Vedem că acest sector al energiei regenerabile a devenit un nivel de studiu în cadrul universităţilor deja, deci se studiază specific partea de energie şi în mod şi mai specific partea de energie regenerabilă, vorbim de eolian, fotovoltaic şi hidro, dar mai ales în partea de mentenanţă şi operare ulterioară.

♦ Pe partea de C&I, câteva sute de fotovoltaic se pot instala foarte rapid, deobicei pe acoperiş sau la sol. Recuperare investiţiei este în funcţie de programul de consum al clientului respectiv. Se recuperează în câţiva ani de zile şi toată perioada de viaţă a echipamentelor înseamnă energie gratuită. Pe partea de mari consumatori unde din păcate industria românească nu mai are aşa de mulţi consumatori.

♦ Combinatele siderurgice practic nu prea mai sunt, mai avem combinatul de aluminiu, cel de la Oradea a dispărut şi el, dar în Slatina se are în vedere construcţia unui parc fotovoltaic asociat combinatului de aluminiu pentru a se face partea de eficientizare a producţiei de energie.  

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Adrian Paraschiv,
Photomate,
proiecte

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.