Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă europeni

Autor: Gabriela Antoniu Postat la 14 mai 2024 23 afişări

“Urmează pe 9 iunie să votăm încă 33 de delegaţi mandataţi pentru Bruxelles. Cum vor fi ei? Ne vor aduce restul de Schengen să nu mai stea cozi de kilometri la graniţe transportatorii români, pe care, atenţie, nu i-a ajutat nimeni nimeni” (…)

“Oamenii sunt preocupaţi de sinecuri. Este un cuvânt foarte clar cunoscut şi asta înseamnă. Românii sunt preocupaţi de joburi la Bruxelles. Nu mai sunt şefi la Consiliul Judeţean, că nu spun de ce nu, m-am dat la o parte. M-am dus la Bruxelles. Ce fac acolo? Evident că nimic. (…) Evident, pe nişte bani mici pentru ce aveam eu în România, dar siguri, că sunt oficiali. Vreo 10-15.000 pe lună, plus bani de cabinet, de nu ştiu ce. Sunt nişte bani frumoşi acolo.(…)”

“Hai să credem că putem să schimbăm România. Nu o s-o facem la alegerile astea. Că sunt patru independenţi (…) Dar putem să o facem în fiecare zi şi să aducem lucrurile în starea lor normală. De ce? Azi ne permite tehnologia, azi avem modele (…)”

“Dacă vrei să-ţi recomand personal, votează cu independenţii. Ei sunt mai aproape de tine. Numai unde poţi vota un independent în contra unei liste de partid, o părere personală, votează cu două mâini. (…) Tu şi familia ta şi prietenii tăi. De ce? Pentru că ăştia sunt singuri împotriva partidelor şi partidele astăzi sunt în monopol, au deturnat, au deviat democraţia în România şi sunt în democrativă. Adică un blat în numele democraţiei. Pentru ce ne spune domnul Iohannis? Pentru stabilitate. Numai stabilitate n-avem noi, dacă, aşa cum spune domnul Macron, totul se prăbuşeşte repede în Europa”.

“Cred că (viitorii europarlamentari) trebuie să aibă un singur mandat. Da, make Romania great in a great Europe. (…) şi mai ales fă-i pe români să se simtă europeni (…) Fă-i pe toţi românii să-şi amintească ca au o limbă, o cultură, au o obligaţie (…) Şi în acelaşi timp, fă-i pe toţi românii, să creadă că eşti lider, că eşti mandatat, că eşti parlamentar, să creadă că, dacă ţi-au dat (…) ăştia 187 de euro (…) îţi vei simţi mandatul singur (…)”

“Camionagiul şi neamul lui manivelă, român sau turc, care lucrează pentru români (…) să nu mai stea cu ruşine la graniţă şi te duci tu, parlamentar român, Tomacule, Rareş Bogdanule, care eşti, te duci la

graniţă şi dai bariera la o parte (…) asta trebuia să faci, Rareş Bogdan nu să trăncăneşti tot timpul, să te ştergi cu batista pe chelie, şi Tomac la fel. Să te duci să dărâmi barierele, să treacă camioanele prin Austria, prin Ungaria (…) liniştite.”

“Şi dacă românul se simte european, aşa cum românul se simte încă la el în sat, în oraş şi o să voteze acum nu numai pentru Parlamentul European, ci şi pentru primar, o să voteze şi pentru preşedintele Europei.”

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.