Un business extrem de profitabil: doi antreprenori români au investit într-un ”Castel” în Iaşi. După numai 7 ani, au ajuns la afaceri de 3,15 mil. euro. Care este reţeta succesului
Antreprenorii Carmen şi Costel Rădeanu au investit 2 milioane de euro într-un complex situat pe una dintre cele şapte coline ale Iaşiului – Copou. Au trecut şapte ani de atunci, iar afacerea a ajuns în 2017 la rulaje anuale de 3,15 milioane de euro şi profit de 700.000 de euro.
„La început a fost ideea, care din perspectiva noastră a fost cea mai de preţ investiţie. Pentru a o materializa însă, am pornit cu o investiţie de 2 milioane de euro. An de an am reinvestit profitul. Astfel, valoarea totală a investiţiei în resortul La Castel este de aproximativ 5 milioane de euro”, spune Robert Rădeanu, fiul celor doi antreprenori, care la 25 de ani este preşedinte al Consiliului de Administraţie. Investiţia iniţială, de 2 milioane de euro, a provenit, în cea mai mare parte (75%), din fonduri proprii, bani câştigaţi cu precădere din imobiliare, cei doi antreprenori intrând în afaceri la începutul anilor 1990; diferenţa, de 25%, a fost asigurată din finanţări externe.
Afacerea, care reuneşte un complex ce se întinde pe 12.000 mp şi are pe ştatele de plată 160 de oameni, a plecat la drum cu şapte angajaţi. Complexul cuprinde şase săli de evenimente, cu o capacitate totală de aproape 1.200 de persoane. Numele alese pentru sălile de evenimente încearcă să contureze povestea unui castel în inima Moldovei – Castel Ballroom, Terasa Turnurilor, Sala Regală, Sala Coloanelor, Sala Veneţiană şi Sala Restaurant. Alături de sălile găzduite de complexul antreprenorilor ieşeni se regăseşte o grădină de vară cu 14 foişoare, capacitatea totală a acestora fiind de până la 200 de persoane. Complexul La Castel cuprinde şi 31 de camere de hotel şi un apartament regal.
Chefii La Castel au fost premiaţi în diferite competiţii internaţionale. „Din acest motiv, toate reţetele sunt proprii, realizate de Zamfir Cristian, chef-ul executiv, în colaborare cu directorul de creaţie. La Castel are propria Academie de Gastronomie şi Ospitalitate, o şcoală de bucătari şi ospătari deschisă de noi”, adaugă Robert Rădeanu.
Pariul pe vechimea şi educaţia angajaţilor a fost continuat la începutul anului printr-o iniţiativă nouă, în cadrul căreia chef-ul executiv, directorul de creaţie culinară, general managerul şi şefii de sală, conduşi de Robert Rădeanu, au vizitat restaurante din Ungaria, Austria, Italia, Elveţia, Germania şi Franţa pentru a degusta diferite platinguri de la restaurantele faimoase ale Europei, în încercarea de a observa şi a învăţa noi procedee şi tehnici de servire.
De unde înclinaţia pentru HoReCa? „Cu toţii avem modele în viaţă. Înainte de mari autori şi iluştri oameni de ştiinţă, modelul şi sursa mea de inspiraţie este tatăl meu, Costel Rădeanu. Pentru mine, tata, care a lucrat ca ospătar pe vremea regimului comunist, este oglinda Castelului întrucât a avut o viaţă de poveste.”
Robert Rădeanu susţine că îşi doreşte să „democratizeze gastronomia” şi să ofere acces la meniu şi celor care nu doresc să viziteze complexul prin serviciul de livrare Delivery Premium, care conţine întreg meniul. „Vrem să aibă acces la gastronomie şi cei cu o putere mai slabă de cumpărare”, spune şi Neculai Ciulu.
Pe lângă resort, familia Rădeanu a înfiinţat Academia de Gastronomie şi Ospitalitate La Castel, lansată în octombrie 2017. Unul dintre numele mari care au participat la deschidere este „regele grătarelor”, Robert Rainford, care a susţinut un show live de gătit pentru publicul prezent la lansare.
Familia Rădeanu analizează posibilitatea extinderii afacerii. „Analizăm oportunitatea unei francize, după finalizarea manualului La Castel”, spune Robert Rădeanu.
Cel mai tânăr membru al familiei a preluat frâiele businessului în urmă cu patru ani, la doar 21 de ani. El coordonează activitatea consiliului, reprezintă societatea în raport cu terţii şi în justiţie, stabileşte direcţiile de dezvoltare şi stabileşte politicile contabile şi ale sistemului de control financiar.
Absolvent al specializării Economia Turismului şi a Comerţului din cadrul Universităţii „Petre Andrei” din Iaşi, Robert Rădeanu ţinteşte un profit de un milion de euro pentru anul acesta. Printre planurile sale de viitor se regăseşte un magazin online care să concureze cu liderii de piaţă şi o aplicaţie de aprovizionare pentru domeniul HoReCa, implementată la nivel naţional. În plus, spune că este preocupat de mediu şi doreşte un business în această direcţie. „Îmi doresc să înfiinţez, în viitorul apropiat, o companie de taxi dotată exclusiv cu maşini electrice.”
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro