Marius Turda este membru al Facultăţii de Istorie a Universităţii Oxford – una dintre cele mai vechi şi prestigioase din lume. De anul trecut este şi profesor al Universităţii Oxford Brookes după ce, timp de 14 ani, a trecut - în cadrul aceleiaşi universităţi – prin toate etapele profesionale tipice disciplinei. Dar, înainte de a ajunge aici, în călătoria sa profesională el a avut mai multe „staţii”. A plecat din Maramureş, s-a oprit în Baia Mare, apoi Bucureşti, Budapesta şi ulterior la Londra, înainte de a se stabili într-un orăşel britanic cunoscut dincolo de toate pentru universităţile sale de prestigiu care au dat lumii unii dintre cei mai cunoscuţi politicieni, antreprenori şi executivi.

„M-am născut şi am copilărit în Maramureş. Şcoala generală şi liceul le-am absolvit la Baia Mare, iar în 1992 am plecat la Bucureşti pentru studiile universitare, pe care le-am făcut la Facultatea de Istorie”, povesteşte Marius Turda. În 1994 a mers la Budapesta cu o bursă de cercetare care i-a facilitat contactul cu o serie de istorici maghiari de la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe Maghiare. „Aceştia m-au ajutat cu sfaturi profesionale în privinţa subiectelor de cercetare care mă interesau şi, poate şi mai important, m-au îndemnat să citesc şi să cunosc tradiţiile istoriografice maghiare.”

Acest lucru a contat foarte mult în formarea sa profesională pentru că a putut să înţeleagă morfologia internă a două culturi, aparent opuse, cea română şi cea maghiară, după cum spune chiar el. După ce a terminat studiile de masterat şi doctorat, în 2002, a predat timp de un an la Londra, pentru ca apoi, în 2003, să primească o bursă post-doctorală de trei ani care l-a dus în Oxford şi care, în acelaşi timp, i-a oferit şansa să se ocupe de un domeniu complet nou, şi anume istoria medicinei – în sensul larg.

„Aceasta este perioada când subiectele pentru care am devenit cunoscut pe plan profesional, mai ales istoria eugenismului şi a biopoliticii, au căpătat un contur clar.”

Eugenismul este, conform definiţiei din DEX, o teorie care susţine ideea inegalităţii biologice şi intelectuale a raselor umane, care sunt împărţite în inferioare şi superioare.

Conform altor definiţii, eugenismul este o teorie care urmăreşte îmbunătăţirea biologică (genetică) şi socială a populaţiei. Scopul ei principal este acela de a încuraja reproducerea indivizilor sănătoşi şi respectiv de a descuraja reproducerea celor consideraţi a fi „bolnavi.

Termenul modern – eugenism (eugenics) – a fost propus de englezul Francis Galton în 1883. În perioada interbelică, mai ales, eugenismul a devenit partea principală a unei agende biopolitice mai largi, care includea, pe lângă controlul reproducţiei, şi igiena rasială, igiena socială, sănătatea publică şi planificarea familială, cercetarea rasială a minorităţilor sociale şi etnice, precum şi sterilizarea şi eutanasierea acestora. În secolul al XX-lea, eugenismul a creat un discurs ştiinţific cu scopul specific de a îmbunătăţi calităţile biologice ale populaţiei şi de a-i proteja sănătatea.

Pe de altă parte, biopolitica se referă, potrivit DEX, la studiul influenţei factorilor biologici asupra politicii. Pentru Iuliu Moldovan, medic român şi membru corespondent al Academiei Române în 1920, biopolitica (titlul cărţii scrise de el în 1926) însemna politica naţională a unui stat care controlează şi administrează organismul etnic al naţiunii. În prima jumătate a secolului al XX-lea, biopolitica şi eugenismul au primit un larg şi entuziast sprijin din partea a numeroşi oameni de ştiinţă şi politicieni. La rândul său, Marius Turda a scris o serie de cărţi şi lucrări precum Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary, Crafting Humans: From Genesis to Genetics and Beyond, Religion, Evolution and Heredity sau Teleology and Modernity.

Cum a ajuns Marius Turda să studieze şi să predea eugenismul şi biopolitica? „Am plecat din ţară în 1997, când am primit o bursă de masterat la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta. Motivul (pentru care am plecat – n.red.) a fost dorinţa de a studia, dar a contat şi situaţia dificilă din România, atât în domeniul universitar, cât şi social şi economic.”

Astăzi românul este membru al Facultăţii de Istorie a Universităţii Oxford – una dintre cele mai vechi şi prestigioase din lume – unde a organizat numeroase seminarii şi conferinţe în ultimii 15 ani. În 2012 şi 2013 a fost directorul Institutului Cantemir de la aceeaşi universitate, pe care de altfel tot el l-a fondat.

„Din 2004 am început să predau şi la Universitatea Oxford Brookes, unde am trecut prin toate etapele profesionale tipice disciplinei, devenind profesor deplin în 2018. Tot la Universistatea Oxford Brookes am creat în 2006 Grupul pentru Studierea Rasei şi a Eugenismului, iar din 2015 conduc Centrul de Umanităţi Medicale la aceeaşi universitate.”

Oxford Brookes, universitatea unde predă Marius Turda, are o istorie de circa 150 de ani, primele informaţii despre această şcoală publică datând de la 1865. La momentul acela se înfiinţa Oxford School of Art, o precursoare a celei care în 1992 a primit statutul de universitate şi şi-a luat numele de Oxford Brookes în memoria fostului său conducător John Henry Brookes. Prin comparaţie, University of Oxford (al cărei membru al Facultăţii de Istorie este Marius Turda) are o istorie de aproape un mileniu.

Ce presupune jobul actual al profesorului român? „Predau la anii I, II şi III, precum şi la programul de masterat.” La această muncă se adaugă scrisul şi cercetarea, precum şi socializarea academică pe care o presupune jobul său. „O zi obişnuită conţine combinaţia între viaţă de familie, discuţiile cu studenţii şi pregătirea prelegerilor.”

Recunoaşte că nu se gândeşte să se întoarcă în România, ba chiar afirmă că a luat această decizie acum mai multă vreme. Totuşi, vine des atât din motive profesionale, cât şi de familie.

De altfel, cel mai dor îi e de oameni, de părinţi şi de prieteni, pe când cel mai puţin duce lipsa sistemului de transport, mai ales a trenurilor. „La fel (de puţin dor îmi e – n.red.) şi de căminele studenţeşti din Bucureşti în care am stat în anii ’90.” Ultima dată a fost în România în luna mai, la Cluj-Napoca, unde a adus expoziţia Ştiinţă şi Etnicitate II: Biopolitică şi Eugenism în România, 1920-1944, care acum poate fi văzută atât la Muzeul Minovici din Bucureşti, cât şi la Facultatea de Sociologie din Cluj. „De fiecare dată când mă întorc în ţară, descopăr lucruri bune şi mai ales întâlnesc oameni care fac lucruri minunate, în ciuda dificultăţilor administrative, politice sau economice. Mentalitatea oamenilor s-a schimbat foarte mult.”

În contextul actual, consideră că dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite la România, ar merge pe educaţie, corectitudine profesională şi respectul faţă de celălalt.

„Spre exemplu, traficul este mai redus în România comparabil cu Anglia, însă este mult mai dezorganizat şi periculos. Cafeaua este la fel de bună, însă scena culinară cred că este mai diversă şi mai atractivă în Londra decât în Bucureşti sau Cluj, de exemplu.”

Iar dacă totuşi ar fi să revină definitiv, i-ar plăcea să o facă din postura de antreprenor: „Mi-ar plăcea să deschid un restaurant, gătitul fiind una dintre pasiunile mele”.