Designerul care vinde anual rochii de peste 1 mil. euro: „Sunt mândră că sunt româncă şi vreau să le închid gura străinilor care ne percep într-un mod în care nu ar trebui să o facă”

Autor: Ioana Matei Postat la 28 aprilie 2017 11539 afişări

Andra Turcanu a pendulat mereu între cele două valenţe ale sale: pragmatică, orientată spre cifre, şi o alta rebelă, creativă. Cele două au atins echilibrul prin Loulou, brandul de fashion lansat în urmă cu cinci ani cu care şi-a propus să cucerească lumea. Unde a ajuns până acum?

„Businessul acesta este, în primul rând, o mândrie a mea ca româncă, îmi place foarte mult să mă duc în alte ţări şi să le închid gura străinilor care ne percep într-un fel care nu ar trebui să o facă. Îmi iubesc foarte mult ţara, consider că România are nevoie de oameni care să facă ţara mândră şi sunt dispusă să fac foarte multe sacrificii în acest sens; le-am făcut şi le voi mai face”, descrie Andra Turcanu, tânăra care a dezvoltat brandul de fashion Loulou, una dintre filosofiile după care se ghidează.

Ambiţiile de ambasador ale Andrei Turcanu vizează mai ales transformarea brandului pe care l-a creat în urmă cu cinci ani într-unul care să concureze cot la cot cu casele high-end ale industriei internaţionale de fashion. În prezent, compania care operează acest brand este formată din două ateliere de producţie – în Bucureşti şi în Ialomiţa, un showroom în Bucureşti, un magazin online, precum şi două magazine deschise în afara ţării – în Melbourne şi Dubai.

Dacă, în România, Loulou are o medie de 30 de rochii vândute săptămânal (1.400 anual), în afara graniţelor, în Dubai, brandul vinde între 80 şi 100 de produse pe lună, iar în ce priveşte celelalte exporturi, media este cuprinsă între 20 şi 30 de produse (clienţi fizici externi). Preţul mediu al produselor vândute în România este cuprins între 3.000 şi 3.500 de lei, iar în Dubai, preţul mediu pentru un produs este de aproximativ 6.000 de dirhami (aproximativ 6.600 de lei). Pentru anul acesta, al cincilea pentru companie, Andra Turcanu spune că şi-au propus să ducă brandul la un alt nivel, cu un design mai elevat; astfel, şi pragul preţului mediu pentru produse este în creştere şi a ajuns la 4.450 lei în primele trei luni din 2017.

În prezent, 50 de angajaţi lucrează deopotrivă în unităţile din Bucureşti şi Slobozia ale afacerii. Cifra de afaceri realizată în România de Loulou a ajuns anul trecut la 2,6 milioane de lei, iar în afara ţării vânzările au fost de 2,8 milioane de lei; creşterea înregistrată anul trecut a fost de 30% faţă de 2015. Premisele pentru anul în curs sunt şi mai bune, în contextul în care în primul trimestru al anului Loulou a bifat o creştere de 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Andra Turcanu îşi aminteşte în detaliu toate etapele care au dus la construirea brandului. „Sunt o fată educată de familia mea pentru dezvoltarea de activităţi antreprenoriale; am văzut de mică, în familie, ce presupune o astfel de muncă”, povesteşte Andra Turcanu, care adaugă şi că tatăl ei i-a servit ca exemplu, el fiind implicat în afacerile unuia dintre primii importatori de cafea din România, cât şi în activitatea de producţie pe segmentul procesării cafelei (este vorba despre cafeaua Regal).

Pe de altă parte, experienţele creative s-au manifestat şi acestea încă din copilărie: „Toată lumea mă întreabă care este prima amintire legată de această pasiune. Eu nu îmi amintesc să fi îmbrăcat păpuşi, dar împreună cu trei prietene din copilărie am vândut în Herăstrău accesorii făcute de noi, din diverse materiale găsite în casă; aceasta este cea mai veche amintire a mea legată de modul în care a pornit orientarea mea spre acest domeniu. Am folosit o placă din lemn, pe care am lipit un autocolant verde fosforescent, am bătut cuie şi am scos la imprimantă un smiley face – acesta a fost panoul de vânzare folosit. Am vândut tot ce era pe panoul respectiv; am câştigat 180 de lei vechi, sumă pe care am folosit-o apoi pentru a cumpăra alte material”, descrie ea prima experienţă antreprenorială. Fascinată de domeniu din copilărie, a trecut prin diverse stări: de la a-şi îmbrăca prietenele până la a se îmbrăca pe ea însăşi cu produse realizate într-un atelier din mansardă.

Totuşi, componenta economică a dominat în pregătirea sa ulterioară. Andra Turcanu a absolvit liceul Nicolae Iorga din Bucureşti, profilul matematică-informatică. „Cu toate că am terminat a doua la nivel de liceu în clasa a XII-a, am fost genul tocilară rebelă; deşi eram la mate-info, mi-a plăcut foarte mult partea umană, limba română, engleza, şi am şi excelat în zona aceasta.” Îşi aminteşte şi că la vremea aceea primise o bursă pentru a pleca în afara ţării să-şi continue studiile, însă spune că nu şi-a dorit acest lucru, având încă de pe atunci convingerea că poate aduce o schimbare pozitivă în această ţară. „Îmi place să cred că putem să reuşim să aducem imaginea României la nivelul la care merită să fie, chiar dacă suntem mai puţini. Cred foarte mult în puterea exemplului şi că este importantă conduita noastră nu doar pentru noi şi pentru ţara aceasta, ci şi pentru a servi ca exemplu pentru alţi oameni, pentru generaţii mai tinere, pentru colegi de breaslă. Cred foarte mult în puterea oamenilor de a trage în sus şi de a se trage în sus unii pe alţii; aşadar, eu am refuzat să plec în afara ţării să îmi continuu studiile.”

Continuarea studiilor în România era însă condiţionată de tatăl său: trebuia să studieze aici într-una din facultăţile de la ASE; a ales marketingul şi, în paralel, a urmat şi Facultatea de Studii Economice ale Integrării Europene la Universitatea Româno-Americană. A absolvit în 2008, iar în 2010 a încheiat şi un program masteral, tot la ASE. Spune că în ideea aceluiaşi spirit antreprenorial cultivat în familie, după ce şi-a terminat studiile, tatăl său i-a oprit ajutorul financiar şi i-a spus că este momentul să îşi câştige singură banii.

A început prin a-l ajuta să dezvolte afacerile pe care le avea acesta în domeniul alimentaţiei publice, printre care un juice bar aflat în zona de intrare a Carrefour Feeria. „M-am ocupat de la trainingul angajatelor, aprovizionare, până şi de mici reparaţii ale aparatelor importate atunci din Italia”, rememorează ea experienţele de început. După venirea crizei, în 2009, a început să aibă alte activităţi care au apropiat-o de domeniul fashion, cu care cochetase încă din copilărie. În 2011, de pildă, a început să lucreze cu o echipă de profesionişti care veneau din media-TV; „am ocupat poziţia de stilist în cadrul proiectelor dezvoltate de ei”.

În acelaşi timp, proiectul Loulou începuse treptat să prindă contur. „Din 2010 au început să se contureze primele proiecte pentru dezvoltarea afacerii Loulou; am început prin colaborări cu mai multe cluburi de pe piaţa locală, dar şi pentru unele din afara ţării pentru care făceam costumele, scenografiile acestora, precum şi proiectele de marketing ale anumitor cluburi.” A reuşit astfel să ajungă cu creaţiile sale pe podiumurile cluburilor şi, apoi, la primii ei clienţi. „O sală de club poate acomoda şi 3.000 de oameni într-o seară, astfel că a avea câteva modele defilând pe podium în creaţiile mele, cu logoul mărcii pe ecranele proiectoare, era mare lucru. Am devenit un mic nume în zona aceasta, şi tot de aici au venit şi primii clienţi.”

De aici până la înfiinţarea primei firme, în 2012, nu a fost decât un pas: „Şi de aici a început povestea Loulou. Familia şi prietenii nu credeau că din afacerea mea poate rezulta o activitate care să genereze şi un trai decent, toată lumea credea că va rămâne la nivel de hobby”, descrie Andra Turcanu experienţele de început. A început să le demonstreze contrariul când pentru 200 de euro, bani împrumutaţi de la tatăl său, un prim return of investment a fost de 12.000 de euro.

În baza interacţiunilor anterioare, când se ocupa de afacerea cu sucuri, a programat o întâlnire cu Arthur Popa, actualul CEO al Băneasa Developments, în care i-a comunicat că vrea să deschidă un magazin în mall; deşi el i-a apreciat entuziasmul, i-a spus că este o cale lungă până la a-şi face un magazin. Totuşi, i-a oferit posibilitate să vândă într-o căsuţă din cele care se montau în perioada respectivă lângă centrul comercial, cu prilejul apropierii Crăciunului. „Mi-am ales prima căsuţă de pe stânga şi abia apoi m-am întrebat ce aş putea să vând acolo; am căutat pe internet tot felul de furnizori pentru jucării, dar toate erau foarte scumpe, costau peste 100 de lei şi consideram că nu le pot vinde acolo. Astfel, cu cei 200 de euro primiţi de la tatăl meu am luat jucării de toţi banii primiţi din complexele Doraly şi Dragonul Roşu”, îşi aminteşte ea detaliile acestui demers antreprenorial.

Povesteşte că a reuşit să-i returneze tatălui său banii împrumutaţi. Căsuţa i-a adus şi o altă oportunitate prin care să îşi crească veniturile: „Într-o zi, venise acolo un domn de la ambasada SUA care m-a întrebat, în engleză, «corporate gift baskets» nu faceţi? Am confirmat, deşi la momentul acela nu ştiam exact la ce se referă. I-am lăsat cartea de vizită, m-am documentat, iar a doua zi la ora 11 m-am prezentat la ambasadă cu patru mostre de astfel de coşuri. Aşa am primit prima comandă.” Ulterior, a avut mai mulţi clienţi pentru coşurile de cadouri, printre care SRI, clienţi din domeniul bancar, asigurări; într-o lună şi jumătate a ajuns la vânzări de 12.000 de euro. „Am început să cumpăr instrumente pentru croitoria mea pe care îmi doream foarte tare să o scot din mansardă.” A cumpărat două maşini de cusut, a angajat o croitoreasă, a cumpărat material, a învăţat să coasă şi să croiască lucruri oarecum noi pentru ceea ce oferea piaţa la vremea respectivă. „Şi aşa a început Loulou.”

Paşii pe care îi avea de făcut în direcţia a ceea ce voia să construiască erau însă mulţi şi deloc uşori. „De la început, imaginea pe care mi-o proiectasem pentru acest brand era una mare: nu voiam o croitorie, ci o casă de modă, la fel ca şi cele din Franţa; dacă acolo se putea, la noi de ce să nu se poată, mai ales că aici începuseră deja să vină şi producă mari case de modă în fabricile locale?”

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
fashion,
vanzare,
romania,
rochii,
valoare,
andra,
brand,
cifre

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.