Fashion GAP in Romania
Gap Inc, unul dintre cei mai mari retaileri de moda din lume, a deschis pe 7 mai primul magazin in Romania si continua extinderea cu inca un magazin, in luna iunie.
Compania care detine franciza la nivelul Europei de Sud-Est, Marinopoulos Holding, are in plan investitii de peste 1 milion de euro in acest an, pentru lansarea pe piata locala a 2-3 magazine in total. Primul magazin, deschis in centrul comercial Baneasa Shopping City din Bucuresti, are o suprafata de 720 de metri patrati.
Reprezentantii Marinopoulos nu au furnizat date despre asteptarile de business ale companiei pentru acest an. Intrarea pe piata romaneasca a Gap face parte din strategia de extindere a companiei la nivel mondial, care vizeaza incheierea de acorduri de francize pentru marcile Gap si Banana Republic in Asia, Europa de Est si Orientul Mijlociu.
„Avem incredere deplina in popularitatea marcii si in succesul sau pe plan local”, argumenteaza Stelios Skordalakis, Marketing Manager la Marinopoulos Romania, decizia de lansare a celui de-al doilea magazin Gap in Romania, la inceputul lunii iunie, in Plaza Romania.
„E posibil sa mai deschidem un al treilea magazin, dar suntem in acelasi timp atenti si la evolutia situatiei economice. De asemenea, vizam si aducerea brandului Banana Republic in viitorul apropiat.” Marketing managerul Marinopoulos spune ca urmareste sa deschida in Romania magazine de minim 700 de metri patrati si care reunesc in format „combo”, marci destinate tuturor categoriilor de clienti (Gap, GapKids, babyGap si GapBody).
„Vom deschide magazine separate (destinate unei singure marci din cele patru ale Gap –n.r.) doar in orasele in care nu vom gasi suficient spatiu pentru un magazin combo de peste 700 m.p.” Gap Inc., retailerul american cu o istorie de 40 de ani, detine o retea de peste 3.100 de magazine la nivel mondial, prin care vinde marcile Gap, Banana Republic, Old Navy si Piperlime. Compania a finalizat anul 2007 cu incasari de 15,8 miliarde de dolari la nivel mondial. Marinopoulos Holding, partenerul Gap pe Europa de Sud-Est, mai detine in Romania francizele Starbucks, Sephora, Marks&Spencer.
Cititi aici mai multe despre cum a ajuns GAP intr-un fir de ata.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro