Afiş la intrarea într-o biserică din Constanţa: „Lumânările de altă provenienţă nu vă aduc niciun folos duhovnicesc”
Reprezentanţii unui lăcaş de cult din Năvodari, judeţul Constanţa, le-au transmis credincioşilor, printr-un afiş lipit pe uşă, că aprinderea unor lumânări care nu provin de la biserică nu aduce niciun „folos duhovnicesc”.
Fotografia cu afişul de pe uşa bisericii din Năvodari a fost postată pe Facebook de utilizatorii reţelei de socializare. „Aprinderea lumânărilor de altă provenienţă decât cele bisericeşti nu vă aduce niciun folos duhovnicesc", scrie pe hârtia, care este ştampilată şi semnată de Consiliul Parohial.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, afişul a fost pus la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Năvodari.
„E un gest firesc, absolut firesc, pentru că lumânarea este simbolul lui Hristos şi nu poate fi procurată decât de la biserica unde are loc cultul, pentru că lumânarea e obiect de cult. Şi aşa ne plângem că s-au comercializat sărbătorile, acum îl luăm pe Hristos şi de la magazin? Şi dincolo de asta avem şi o lege, 103/92, care spune foarte clar care este regimul lumânărilor în biserică. Deci, nu este nimic imoral, nimic anormal, nimic ilegal. Iar paguba sufletească la care face referire anunţul, chiar asta este, că credincioşii au datoria morală şi legală să îşi sprijine biserica lor şi prin acea mică lumânare ei fac o mică donaţie la biserică", a declarat, pentru MEDIAFAX, Eugen Tănăsescu.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro