AirHelp acordă asistenţă turiştilor afectaţi de anulările companiei aeriene TAP Portugal, astfel încât aceştia să aplice pentru compensaţii

Autor: Georgiana Călin Postat la 30 august 2017 101 afişări

Pasagerii curselor TAP Portugal de la Lisabona la Bucureşti şi retur, anulate în data de 27 august, respectiv 28 august, pot cere compensaţii de până la 400 de euro, iar consultanţii AirHelp, companie internaţională care a ajută călătorii în relaţia cu operatorii aerieni pentru obţinerea despăgubirilor în caz de întârziere sau anulare a zborului, sunt pregătiţi să depună cererile legitime ale turiştilor afectaţi.

AirHelp acordă asistenţă turiştilor afectaţi de anulările companiei aeriene TAP Portugal, astfel încât aceştia să aplice pentru compensaţii

Obţinerea compensaţiei în cazul pasagerilor TAP Portugal începe cu verificarea eligibilităţii cazului, care se poate face în mai puţin de trei minute, prin completarea chestionarului de pe pagina de internet a companiei https://www.airhelp.com/ro/ , respectiv din aplicaţia AirHelp, printr-o simplă scanare a boarding pass-ului. Imediat ce eligibilitatea a fost confirmată, AirHelp trimite cererea la compania aeriană şi face demersurile pentru obţinerea compensaţiei. Dacă va fi necesar, AirHelp va reprezenta în instanţă pasagerii pentru a le apăra drepturile.  

„Pasagerii zborurilor TAP Portugal anulate sâmbătă şi duminică, sunt îndrumaţi să strângă documentele care demonstrează anularea zborului, cheltuielile suplimentare cauzate de întreruperea călătoriei, şi să nu accepte nicio ofertă din partea companiei, ofertă care le-ar putea anula drepturile prevăzute în regulamentul european şi de care ar trebui să beneficieze. De asemenea, compania aeriană este obligată să ofere pasagerilor mâncare, apă şi cazare în cazul în care întârzierea este mai lungă”, spune Ştefan Radu, reprezentant AirHelp în România.

În general, valoarea compensaţiei depinde de factori cum ar fi durata întârzierii la destinaţie, distanţa de zbor şi motivul întârzierii. Valoarea medie a despăgubirii la nivel internaţional este de 400 de euro/pasager, însă poate ajunge la maximum 600 de euro în diferite circumstanţe.

AirHelp este liderul mondial în obţinerea despăgubirilor pentru pasageri, ca urmare a întârzierii, anulării sau supraîncărcării zborului. Din 2013, când AirHelp a fost fondată, compania a ajutat peste trei milioane de pasageri să primească despăgubiri, în valoare de peste 160 de milioane de euro. AirHelp are reprezentanţe în cinci oraşe din Europa, Asia şi America de Nord, care deservesc 30 de ţari, oferind asistenţă în 16 limbi. Compania are peste 500 de angajaţi la nivel mondial. 

  
  
  
 
		

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.