Artmark: Valoarea totală a obiectelor vândute în cadrul ediţiei de vară a licitaţiei de artă românească s-a apropiat de 1 mil. euro, cel mai bun rezultat din ultimii doi ani
Casa de licitaţii A10 by Artmark anunţă că valoarea totală a obiectelor vândute în cadrul ediţiei de vară a licitaţiei de artă românească, desfăşurată pe 18 iunie la Palatul Cesianu-Racoviţă din Capitală, s-a apropiat de 1 milion de euro şi a avut o rată de adjudecare de 80%, fiind licitaţia cu cele mai bune rezultate din ultimii doi ani.
Un record al evenimentului a fost consemnat în picturii intitulată „Colţul muzical”, realizată de Theodor Aman în 1882, care a fost adjudecată cu 137.500 euro, aproape la dublul preţului de pornire, de 75.000 de euro. În plus, durata licitării, a depăşit jumătate de oră, mai exact 32 de minute, şi TC-urile 03.52.46-04.23.02, ceea ce reprezintă, cel puţin pentru România, recordul absolut, până la această dată, de durată de licitare a unui lot de artă într-o licitaţie publică.
Pictura „Fată în interior” a lui Nicolae Tonitza (realizată 1926-1928) a crescut, de la un preţ de pornire de 25.000 de euro, la dublul maximei estimării, după o licitare prin strigare, în doar patru minute, fiind ajudecată pentru preţul demonstrativ de 80.000 de euro.
Este probabil, în România, un record absolut de rapidă adjudecare, raportat la numărul de paşi per minut de licitare, spun reprezentanţii casei de licitaţii.
În cifre, licitaţia Artmark de vară a atras 283 de participanţi, din care 86 de adjudecatari, care au achiziţionat 132 de loturi (din cele 170 puse în vânzare), de-a lungul unei durate de licitaţie de 6 ore şi 40 de minute. Evenimentul a început în data de 18 iunie la ora 19.00 şi s-a prelungit până în dimineaţa zilei următoare, aproape de ora 03.00.
Raportat la pieţele de artă din Croaţia şi Bulgaria, unde Artmark a intrat în 2022, reprezentanţii casei de licitaţii au transmis vineri că Licitaţia Artmark de Vară din Croaţia, din 11 iunie, a reprezentat cea mai bună licitaţie de artă croată, atât în termeni de total al adjudecărilor (250.000 de euro, cu aprox. 20% peste oricare dintre licitaţiile sale anterioare), precum şi din punct de vedere al duratei licitaţiei (de 3 ore şi 10 minute – devenind astfel cea mai lungă licitaţie croată de artă).
Una dintre cele mai spectaculoase adjudecări a fost cea a picturii de patrimoniu „Meditation (of Jelica Bukovac)” a lui Vlaho Bukovac, pentru 65.000 de euro, cea mai mare sumă obţinută până astăzi în licitaţie de pictorul naţional.
Pe 20 iunie, Artmark a finalizat şi cea mai bună licitaţie de artă bulgară, în termeni de rată totală de adjudecare, precum şi de număr de recorduri absolute de artist. Cu un total de aproape 300.000 de euro şi o rată de adjudecare de aprox 90% (113 loturi adjudecate dintr-un total de 126), evenimentul a încheiat seria licitaţiilor de artă de vară, precum şi ciclul primilor doi ani de organizare de piaţă de artă în Bulgaria şi în Croaţia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro