Averea celui mai bogat om de pe planetă a crescut datorită vânzărilor de Black Friday

Postat la 25 noiembrie 2017 88 afişări

Averea netă a lui Jeff Bezos, fondatorul Amazon.com, s-a majorat cu 2,4 miliarde de dolari, la 100,3 miliarde de dolari, după ce acţiunile retailerului online au crescut cu peste 2% datorită vânzărilor de Black Friday, potrivit Bloomberg.

Averea celui mai bogat om de pe planetă a crescut datorită vânzărilor de Black Friday

Cumpărăturile online care au avut loc de Black Friday au crescut cu 18,4% faţă de anul trecut, potrivit datelor publicate de Adobe Analytics, iar investitorii mizează pe faptul că Amazon va atrage o parte mai mare din cheltuielile online în perioada cumpărăturilor de iarnă.

Averea lui Bezos s-a mărit cu 32,6 miliarde de dolari anul acesta, înregistrând cea mai mare creştere în cadrul indicelui Bloomberg al miliardarilor, care include 500 de persoane. Acţiunile Amazon au crescut cu 5% numai în această săptămână.

Bezos l-a depăşit pe Bill Gates în clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume, în luna octombrie. Cofondatorul Microsoft Corporation are o avere netă de 86,8 miliarde de dolari. Locul al treilea este ocupat de investitorul american Warren Buffett, cu 78,9 miliarde de dolari.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.