Averea fabuloasă a fotbalistului argentinian Lionel Messi. Câţi bani câştigă omul care vrea să mai ducă Argentina o dată în finala Campionatului Mondial
Potenţialul său a determinat clubul spaniol de fotbal FC Barcelona să semneze un contract cu el încă de la vârsta de 13 ani. Astfel, clubul i-a plătit tratamentul hormonal.
Decizia Barcelonei s-a dovedit a fi una strălucită după ce Messi s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor.
Acum, trecut de 30 de ani, Lionel Messi a devenit unul dintre ele mai bune vârfuri din istorie. Acesta a câştigat La Liga alături de Barcelona de nouă ori.
La naţionala Agentinei acesta a câştigat Aurul Olimpic şi a ajuns până în finala Campionatului Mondial de Forbal din 2014.
Lionel Messi câştigă mai mulţi bani decât principalul său competitor – Cristiano Ronaldo.
Publicaţia Celebrity Net Worth estimează că averea lui Messi ajunge la 400 de milioane de dolari. În prezent el este cel mai bine plătit fotbalist din lume, având o serie impresionantă de contracte de endorsement şi a fost numit de publicaţia Forbes drept al doilea cel mai bine plătit atlet din lume în 2018.
Ultima prelungire de contract cu Barcelona a semnat-o în 2017, pe patru ani. Această prelungire l-a propulsat peste Ronaldo în poziţia de cel mai bine plătit jucător. Messi câştigă aproximativ 33,6 milioane de dolari pe an, adică 646.000 de dolari pe săptămână.
Începând cu anul 2000, când avea doar 13 ani, Messi făcea parte într-o anumită măsură din FC Barcelona. Primii ani i-a petrecut la academia de tineret a clubului catalan. Până în 2005 reuşise deja să depăşească toate aşteptările, aşa că Barcelona i-a extins contractul până în 2010 - când i s-a adăugat şi o clauză de 173 de milioane de dolari pe care trebuie să o plătească orice club care vrea să îl cumpere.
În 2009 clauza aceasta s-a ridicat la 290 de milioane de dolari.
Sezonul 2012-2013 a fost cel în care Messi a depăşit recordul all-time al Barcelonei pentru goluri înscrise, iar până la sfârşitul sezonului 2014-2015 a ajuns cel mai mare marcator all-time din La Liga.
Potrivit Forbes, Lionel Messi câştigă în 2018 aproximativ 27 de milioane de dolari din mai multe contracte de endorsement. Unul dintre cele mai mari contracte ale sale este Gatorade, urmat de colaborarea cu Adidas.
În 2016, Messi a avut o serie de probleme financiare. El şi tatăl său, Jorge, au fost găsiţi vinovaţi de evaziune fiscală în Barcelona. Amândoi au fost condamnaţi la închisoare (Lionel pentru 21 de luni, iar tatăl său pentru 15) şi amendaţi – Lionel cu 2 milioane de euro şi tatăl său cu 1,5 milioane de euro.
Cu toate acetea, în 2017, sentinţele au fost reduse doar la o serie de amenzi mai mari.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro