BCR raportează un profit net de peste un miliard de lei în anul 2016

Postat la 28 februarie 2017 82 afişări

Banca Comercială Română (BCR), deţinută de grupul austriac Erste, a realizat un profit net de 1,045 miliarde de lei (232,9 milioane de euro) în anul 2016, în creştere faţă de 2015, când a fost raportat un profit 913,2 milioane de lei, potrivit datelor transmise marţi de instituţie.

BCR raportează un profit net de peste un miliard de lei în anul 2016

Rezultatul operaţional a fost de 1,29 miliarde de lei (289 de milioane de euro) cu 16,9% mai redus decât în anul precedent, 1,56 miliarde de lei (351,3 milioane de euro), din cauza veniturilor operaţionale mai mici cărora li s-au adăugat cheltuieli de investiţii mai ridicate, în special cu infrastructura IT, conform comunicatului transmis.

În anul 2016 BCR a acordat clienţilor retail şi corporate credite noi în valoare de 8,8 miliarde de lei.

În activitatea bancară dedicată persoanelor fizice, BCR a acordat volume noi de credite în valoare totală de 5,5 miliarde de lei, înregistrându-se vânzări solide de credite de consum şi garantate - în special datorită programului Prima Casă, în timp ce vânzările de credite ipotecare standard au trenat din cauza legii „Darea în plată”, se arată în comunicatul citat.

Pe segmentul de finanţări acordate companiilor, BCR a acordat volume de credite noi în valoare de 3,3 miliarde de lei. BCR deţinând o cotă de piaţă de peste 30% şi un portofoliu de peste 7,7 miliarde de lei cofinanţări acordate.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 10,3 %, la 1,78 miliarde de lei (397,9 milioane de euro), de la 1,99 miliarde de lei (448,3 milioane de euro) în 2015.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.