Berlinul are îndoieli privind posibilitatea unui acord cu SUA în domeniul spionajului
Germania are puţine speranţe în ceea ce priveşte încheierea unui acord cu Statele Unite asupra interzicerii spionajului reciproc, potrivit presei germane care a citat luni surse din cadrul serviciilor de informaţii.
"Nu obţinem nimic", a afirmat în ediţia de marţi a cotidianului Süddeutsche Zeitung (SZ) o sursă din cadrul serviciilor germane de informaţii (BND), care participă la discuţiile rezultate în urma dezvăluirilor fostului consultant al Agenţiei americane pentru Securitatea Naţională (NSA) Edward Snowden. Aceste dezvăluiri se referă la vastul program american de spionaj care a vizat şi Germania.
Potrivit acestui cotidian din Munchen, în rândul delegaţiei germane predomină supărarea, astfel încât un oficial de rang înalt a afirmat: "Americanii ne-au minţit".
Postul german de televiziune NDR a transmis aceleaşi informaţii referitoare la starea negocierilor în curs.
Potrivit SZ, americanii refuză, de exemplu, să precizeze data de la care era spionat telefonul mobil al cancelarului german Angela Merkel şi dacă alţi oficiali germani de rang înalt au fost sau sunt supravegheaţi.
Un purtător de cuvânt al Guvernului german a refuzat să comenteze informaţiile apărute în presă, afirmând doar că "negocierile continuă".
În toamnă, după ce presa a dezvăluit că telefonul mobil al cancelarului german este posibil să fi fost spionat de către Statele Unite, Germania l-a convocat pe ambasadorul american la Berlin pentru a-i cere explicaţii, un gest rar între aliaţi.
O delegaţie de oficiali germani s-a deplasat ulterior în Statele Unite pentru a încerca să definească cadrul unui acord pentru excluderea spionajului reciproc, în timp ce o delegaţie parlamentară americană a efectuat o vizită la Berlin pentru a încerca să atenueze tensiunile.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro