Bloomberg: Grecia mai poate rezista opt săptămâni fără sprijin financiar extern
Grecia mai poate rezista opt săptămâni fără sprijin financiar internaţional, consideră analişti ai Bloomberg, potrivit cărora statul elen va reuşi să îşi respecte prin forţe proprii obligaţiile financiare pe parcursul lunii iunie, dar va rămâne fără bani la începutul lunii iulie.
Analişti ai Bloomberg Intelligence au ajuns la concluzia că băncile din Grecia deţin suficiente garanţii pentru a primi în continuare fonduri de urgenţă din partea Băncii Centrale Europene (BCE) timp de opt săptămâni, cu condiţia ca membrii instituţiei să nu înăsprească termenii finanţării.
Totodată, veniturile fiscale vor permite Guvernului să reziste o perioadă similară, dar o rată de 3,5 miliarde de euro datorată BCE, scadentă pe 20 iulie, ar putea fi capătul drumului, afirmă analiştii Jamie Murray şi David Powell.
"Este o sumă uriaşă. Ar putea să se târască pe parcursul lui iunie, dar iulie pare o lună foarte dificilă", a spus Powell.
Nimeni în afara autorităţilor de la Atena nu ştie exact câţi bani mai are guvernul, dar eforturile tot mai mari pentru respectarea plăţilor sugerează că nu prea mulţi.
Oficialii europeni pun sub semnul întrebării asigurările liderilor eleni că acordul de ajutor este iminent, aşa că soarta ţării, în următoarele zile şi săptămâni, va depinde în mare măsură de veniturile guvernului.
În lunile martie şi aprilie, veniturile fiscale au crescut faţă de intervalul similar din 2014, sporind şansele ca Grecia să poată plăti FMI 1,5 miliarde de euro, în iunie, potrivit Bloomberg Intelligence.
Trezoreria va încasa totodată circa 3,8 miliarde de euro, din impozitele pe venituri plătite de greci în iulie.
Un oficial european a avertizat însă că dacă BCE va evalua în scădere garanţiile oferite de băncile elene în schimbul fondurilor, atunci sistemul bancar va mai beneficia de finanţare doar patru săptămâni.
Între timp, liderii eleni continuă să îşi exprime optimismul că acordul cu creditorii internaţionali este foarte aproape. Ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis a spus luni seara, la postul elen Star TV Channel, că acordul poate avea loc într-o săptămână. Tot luni, premierul Alexis Tsipras a afirmat în faţa industriaşilor greci că discuţiile sunt aproape de finalizare.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro