BNR: Creşterea economică din T1 a fost sustinută de consumul privat, dată fiind accelerarea puternică a vânzărilor din retail. Exportul net este însă posibil să aibă un aport negativ mărit

Autor: Roxana Rosu Postat la 17 aprilie 2024 40 afişări

BNR: Creşterea economică din T1 a fost sustinută de consumul privat, dată fiind accelerarea puternică a vânzărilor din retail. Exportul net este însă posibil să aibă un aport negativ mărit

Conducerea BNR apreciază că economia va avea creşteri trimestriale mai solide în prima parte a acestui an decât cele previzionate anterior, implicând totuşi o scădere semnificativă a dinamicii faţă de nivelul atins la finele lui 2023, iar principalul motor ar creşterii din primul trimestru se va dovedi a fi consumul privat, dată fiind mai ales accelerarea puternică a creşterii vânzărilor din retail, potrivit minutei şedintei de politică monetară.

 Din partea exportului net este însă posibil un aport negativ mărit, în condiţiile în care dinamica anuală a importurilor de bunuri şi servicii a continuat să o devanseze în ianuarie 2024 pe cea a exporturilor, dar într-o mai mică măsură decât în trimestrul anterior, reintrând marginal în teritoriul negativ.

Pe acest fond, deficitul comercial a continuat să crească în termeni anuali, însă mai temperat decât în trimestrul IV 2023, în timp ce deficitul de cont curent şi-a mărit considerabil dinamica anuală, ca urmare de deteriorării balanţelor veniturilor, au semnalat în mai multe rânduri membrii Consiliului BNR.

În acelaşi timp, incertitudinile şi riscurile legate de politica fiscale şi de venituri sunt amplificate pe termen scurt de rezultatul execuţiei bugetare din primele două luni ale anului, precum şi de dinamica salariilor din sectorul public şi de implicaţiile noii legi a pensiilor.

Dincolo de orizontul scurt de timp, sursa majoră de riscuri crescute o constituie în schimb măsurile fiscale şi bugetare ce ar putea fi implementate în vederea poziţionării deficitului bugetar pe o traiectorie descrescătoare sustenabilă şi compatibilă cu cerinţele procedurii de deficit excesiv şi cu condiţionalităţile ataşate altor acorduri încheiate cu CE.

Analiştii  Băncii Nationale atrag atentia şi asupra riscurilor generate în continuare de războiul din Ucraina şi de conflictul din Orientul Mijlociu, precum şi de evoluţiile economice din Europa, îndeosebi din Germania, asupra economiei şi inflatiei.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
crestere,
bnr,
timp,
accelerare

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.