Burleanu: Mircea Sandu să îşi vadă de drumurile la DNA, nu face decât să semene discordie şi otravă
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, l-a atacat, vineri, în termeni duri pe fostul şef al federaţiei, Mircea Sandu, despre care a afirmat că prin declaraţiile sale nu face decât "să semene discordie şi otravă" şi l-a sfătuit să îşi vadă de drumurile sale la DNA.
"E un moment important în fotbalul românesc (n.r. - plecarea selecţionerului Victor Piţurcă) pe care unii oameni, precum Mircea Sandu, se grăbesc să îl afecteze, se grăbesc să semene discordie şi otravă. Îl sfătuiesc pe Mircea Sandu să îşi vadă de treburile domniei sale şi de drumurile pe care le are la DNA. Şi să fie mult mai atent la temele pe care trebuie să şi le facă atunci când este invitat să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor. Domnul Mircea Sandu să ne lase puţin în pace pentru că avem treabă şi o facem bine. Nu ne ating lăturile dumnealui pe care le aruncă în strada mare. Face asta probabil din lipsă de ocupaţie. E un personaj care şi-a tras prime de necalificare pe seama dramei unei naţiuni", a afirmat Burleanu în conferinţa de presă organizată împreună cu fostul selecţioner Victor Piţurcă.
Fostul preşedinte al FRF, Mircea Sandu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că Victor Piţurcă a fost forţat să plece de la echipa naţională de către conducerea federaţiei, precizând că prin acest lucru Răzvan Burleanu "lezează interesul naţional".
"Sunt stupefiat că un antrenor care nu a pierdut niciun meci în preliminarii şi a dus echipa pe locul 23 sau 21 în ultimele 4-5 luni este forţat de conducerea federaţiei să solicite rezilierea contractului.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro