Camera Deputaţilor cumpără carburanţi auto pentru anul 2018 în valoare de 1,7 milioane de lei
Camera Deputaţilor a lansat un anunţ de participare la licitaţie deschisă pentru furnizare de carburanţi auto în anul 2018, valoarea estimată a contractului fiind de 1,7 milioane de lei, fără TVA, iar în cazul în care acesta s-ar prelungi până în aprilie 2019, de 2,2 millioane de lei, fără TVA.
Astfel, anunţul postat de Camera Deputaţilor are ca obiect furnizarea de combustibili auto alimentaţi pe baza de carduri de credit, în anul 2018, cu posibilitatea prelungirii până la 30.04.2019.
„Valoarea minimă a intervalului (...) respectiv 1.687.395 lei fără TVA, reprezintă valoarea estimată a prezentei proceduri în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele. Valoarea estimată (...) în cazul prelungirii acestuia până în dată de 30.04.2019 este de 2.249.803,75 lei fără TVA. Dreptul autorităţii contractante de a opta pentru suplimentarea cantităţilor de produse este condiţionat de existenţa resurselor financiare alocate cu această destinaţie”, se arată în anunţul de participare, unde sunt citate şi prevederile legale în vigoare potrivit cărora prelungirea contractului iniţial de furnizare de regularitate nu poate depăşi o durata de 4 luni de la dată expirării duratei iniţiale de îndeplinire a acestuia.
Plata contractului se va asigura din fonduri provenite de la bugetul de stat, tipul procedurii fiind licitaţie deschisă.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro