CANNES 2015: Filmul "Paulina", recompensat cu marele premiu al secţiunii Semaine de la Critique - VIDEO
Lungmetrajul "Paulina", regizat de Santiago Mitre, a fost recompensat cu marele premiu al secţiunii Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes 2015 (13 - 24 mai).
Semaine de la Critique, o secţiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes, înfiinţată în 1962, este consacrată descoperirii unor noi cineaşti talentaţi. În această secţiune sunt proiectate doar primul sau al doilea lungmetraj regizat de fiecare cineast selecţionat, informează allocine.fr.
La un an după victoria surprinzătoare a filmului mut "The Tribe", pelicula "Paulina" a câştigat cea mai prestigioasă recompensată decernată în secţiunea Semaine de la Critique, Grand Prix Nespresso. "Paulina" este cel de-al doilea lungmetraj regizat de cineastul argentinian Santiago Mitre.
Juriul secţiunii Semaine de la Critique a acordat filmului "La Tierra y la Sombra", regizat de columbianul Cesar Augusto Acevedo, două trofee - premiul Révélation France şi premiul SACD (Société des Auteurs et Compositeurs Dramatiques).
Un premiu care constă în sprijin pentru distribuirea filmului în cinematografe, atribuit de Fundaţia Gan, a fost decernat filmului "Ni le ciel, ni la terre", regizat de cineastul francez Clément Cogitore.
În ceea ce priveşte scurtmetrajele, Prix Découverte Sony CineAlta a revenit peliculei "Varicella", de Fulvio Risuelo, iar Prix Canal+ a revenit filmului "Ramona", regizat de cineastul român Andrei Creţulescu.
Cea de-a 54-a ediţie a secţiunii Semaine de la Critique a debutat pe 14 mai şi se încheie vineri.
Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes are loc în perioada 13 - 24 mai.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro