Care dintre cele mai mari 50 de firme din construcţii au pus umărul la depăşirea crizei
După doi ani de criză cumplită, 2011 poate fi considerat anul în care piaţa construcţiilor a început din nou să crească, iar la acest avans şi-au adus o contribuţie semnificativă 35 dintre cei mai mari 50 de jucători din piaţa de profil, companii care au avut anul trecut un rulaj cumulat de 4,7 miliarde de euro, adică aproape jumătate din piaţă, potrivit unei analize a revistei Business Construct.
Bilanţurile acestor constructori, producători de materiale de construcţii şi vopsele sau reţele de vânzare şi distribuţie confirmă estimările că piaţa construcţiilor a intrat pe "verde" anul trecut şi arată cine s-a poziţionat mai bine pentru viitorul val de creştere a pieţei. Deşi nu a fost un an spectaculos pentru jucătorii din piaţa construcţiilor, 2011 a adus, pentru prima oară de la intrarea în criză, un uşor reviriment pentru cea mai mare parte din companiile care activează în acest sector, estimat la circa 9-10 miliarde de euro. Chiar şi aşa, marjele de profit au scăzut, iar lupta a continuat să se dea mai mult pe preţ şi cotă de piaţă. Marii constructori, producători de ciment, dar şi o parte din reţelele de bricolaj, au fost anul trecut printre "câştigătorii" acestui domeniu, pe o piaţă în care proiectele private nu-şi mai găsesc locul şi nici finanţările necesare, iar infrastructura a devenit "vedeta" construcţiilor anul trecut, când au fost începute lucrări pe câteva sute de kilometri de autostrăzi, drumuri naţionale şi căi ferate, cu o valoare cumulată de câteva miliarde de euro.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro