Care este noul pariu al fondatorului Salad Box. A adus noul brand în Bucureşti

Autor: Ioana Matei Postat la 16 august 2017 698 afişări

Narcoffee Roasters, lanţul de cafenele de specialitate lansat în Cluj-Napoca de către Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants şi Dan Isai, fondatorul Salad Box, inaugurează luna aceasta prima cafenea din Bucureşti, în incinta centrului comercial AFI Palace Cotroceni, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii companiei.

Care este noul pariu al fondatorului Salad Box. A adus noul brand în Bucureşti

„Suntem de părere că 3rd wave coffee, cum este denumit fenomenul cafenelelor de specialitate, este în plin avânt în România, cu precădere în Capitală. Observăm deja o evoluţie în rândul consumatorilor de la o banală „cafea cu lapte” la una de origine, însă considerăm că pentru a educa şi stârni interesul unui public specializat cât mai amplu, este necesară prezenţa unei reţele puternice, cu locaţii în toate marile oraşe”, motivează Marcelus Suciu, cofondator Narcoffee Roasters, decizia de a extinde conceptul la nivel naţional. 

Noua unitate face parte din planul fondatorilor de a ajunge la minimum şase cafenele  în oraşe cheie din ţară până la finalul acestui an, investiţa totală pentru întregul proiect fiind de 500.000 de euro. Ca şi în cazul cafenelelor din Cluj, meniul cafenelei din Bucureşti se împarte în două categorii: meniu pe bază de espresso, adică specialităţi de cafea precum flat white, long black sau latte şi un meniu pe bază de cafea la filtru, precum V60, Chemex, Aeropress sau Cold Brew. În plus, meniul mai include şi infuzii de ceai negru Indian sau Matcha, precum şi răcoritoare din fructe presate la rece.

Nu în ultimul rând,  clienţii vor putea alege şi dintr-o gamă variată de preparate sărate, patiserie şi dulciuri, o noutate faţă de locaţiile din Cluj fiind mâncarea proaspătă, gătită zilnic cu diferite ingrediente, de la somon gravlax până la piept de curcan sau pastramă de vită făcută în casă.

„Ţinând cont de sezonalitate şi de preferinţele publicului, credem că printre cele mai populare produse se vor regăsi cappuccino, flat white, iced latte şi Cold Brew la sticlă, cea din urmă reprezentând o cafea infuzată la rece timp de 12 ore, pe bază de cafea de origine din Kenya, îmbuteliată de către noi”, a menţionat Marius Nica, head barista în cadrul Narcoffee Roasters.

Marius Nica, campion naţional şi internaţional în latte art, precum şi top 10 world cup taster în 2016, semnează specialităţile cafenelei, în timp ce design-ul interior al locaţiei este atribuit arhitectului Cosmin Todor, câştigător al premiului Noblesse Interiors la Elle Decoration Design Awards în 2016, în colaborare cu Beniamin Pop, Brand Architect, responsabil de branding şi definitivarea acestuia în implementare. 

Narcoffee Roasters este un concept de cafenele de specialitate fondat de către doi dintre cei mai importanţi oameni de afaceri clujeni din domeniul HoReCa, Marcelus Suciu şi Dan Isai, cu o investiţie iniţială de 500.000 euro, sumă necesară pentru extinderea reţelei în Cluj şi Bucureşti. În acest moment, reţeaua numără 4 locaţii în cele două oraşe, iar pe termen mediu, Narcoffee Roasters vizează francizarea conceptului şi în SUA.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.