„Abia acela este un lider adevărat, cel care nu îşi doreşte să fie lider”, una dintre primele replici ale filmului, dezvăluie faptul că acesta urmează să ofere şi o meditaţie asupra leadershipului – a calităţilor necesare unui lider, a tipurilor de lider, precum şi a „martiriului” pe care trebuie să-l îndure cei care au responsabilităţile uriaşe de a reprezenta instituţii, companii, echipe de oameni. Această frază denotă modestia necesară preluării unui astfel de rol – celui care aspiră la acest statut, la titulatură, îi pot scăpa de fapt adevăratele calităţi de care are nevoie fişa postului unui conducător: dorinţa de îmbunătăţire constantă, atenţia la ceilalţi şi preocuparea că niciodată nu face suficient pentru ei.

Acţiunea filmului începe în aprilie 2005, când cardinalul Jorge Mario Bergoglio (Jonathan Francis), arhiepiscopul Buenos Airesului, este chemat la Vatican după moartea Papei Ioan Paul al II-lea pentru alegerea unui nou papă. Cardinalul german Joseph Ratzinger este ales Papa Benedict al XVI-lea (Anthony Hopkins), iar Bergoglio primeşte al doilea număr de voturi. La şapte ani după alegerea noului papă, liderul se confruntă cu un cutremur al bisericii catolice, cauzat de dezvăluirile legate de abuzurile sexuale ale unora dintre reprezentanţii acesteia, precum şi de problemele financiare ale instituţiei. În acest context, Benedict îl invită pe argentinianul Bergoglio să traverseze globul pentru a discuta cu el la reşedinţa sa de vară, castelul Gandolfo. Bergoglio solicitase şi el în scris ca Papa să îi permită să-şi părăsească postul de arhiepiscop. Benedict nu îl lasă să facă acest lucru şi, pare că de fapt, vârsta, stresul şi conflictele bisericii îl determină ca la rândul său ia în calcul o demisie – neobişnuită pentru un papă, care de obicei este înlocuit doar la moartea sa.

Modalităţile diferite de conducere devin evidente pe parcursul filmului, odată cu convingerile exprimate în discuţiile celor doi, dar şi cu modul în care sunt construite personajele lor în relaţia cu cei din jur. Bergoglio este adeptul modestiei proclamate – este un om al poporului, vorbeşte prietenos cu grădinarii şi şoferii, dansează tango şi ascultă ABBA. Este genul acela de lider care stă în mijlocul angajaţilor, capabil să discute cu ei despre ultimul meci de fotbal, dar să îşi exprime şi convingerile. Pe de altă parte, Benedict este un lider rece, care obişnuieşte să se izoleze – mănâncă de fiecare dată singur, de exemplu – pentru a nu dezvălui nicio vulnerabilitate şi a păstra aparenţa instituţiei ale cărei ziduri vrea să le păstreze intacte.

Dincolo de modestie, o altă lecţie de leadership care răsare din film reiese dintr-o replică a lui Benedict: „Să fii papă înseamnă să fii un martir cu o sentinţă pe viaţă” – chiar dacă se referă la funcţia papală, cred că nu greşim dacă spunem că toate rolurile de conducere presupun asumarea unor sacrificii care, de ce nu, te pot influenţa pe viaţă.

Totuşi, o altă lecţie importantă este de fapt premisa de la care a pornit filmul: faptul că atunci când nu mai poţi, există opţiunea de a găsi pe cineva care să îţi poată prelua responsabilităţile şi de a aduce o viziune nouă în organizaţia care poate de asta are nevoie. 

Cei doi papi

Producţie şi distribuţie: Netflix

Regizor: Fernando Meirelles

Actori principali: Anthony Hopkins, Jonathan PrYce

Scenariu: Anthony McCarten (filmul se bazează pe piesa sa de teatru „The Pope”)

Buget: 40 mil. euro