Ce se întâmplă cu magazinele Dedeman pe sfârşit de an

Autor: Bogdan Alecu Postat la 30 decembrie 2023 162 afişări

Ce se întâmplă cu magazinele Dedeman pe sfârşit de an

Dedeman, cea mai mare companie antreprenorială din România, a deschis luna aceasta un nou magazin în Petroşani, la două luni de când a deschis cel de-al doilea magazin din Craiova.

Magazinul Dedeman Petroşani a creat 138 de locuri de muncă şi este rezultatul unei investiţii totale de 14,5 milioane de euro.

Această sumă include valoarea de achiziţie a terenului de aproximativ 3 hectare, cheltuielile pentru lucrările de construcţie, rafturile, obiectele de mobilier şi materialele utilizate în amenajarea zonei comerciale, de birouri şi a zonei exterioare, utilajele şi echipamentele necesare desfăşurării activităţii, precum şi valoarea stocului de produse pregătite pentru deschidere.

Suprafaţa construită a noului magazin este de circa 11.000 mp, dintre care 1.800 mp sunt alocaţi serei. Proporţional cu spaţiul disponibil, în noul magazin au fost instalate 8 case de marcat. O noutate o reprezintă raionul exterior de materiale de construcţii, desfăşurat pe o suprafaţă de 1.300 mp.

În zona exterioară au fost amenajate 298 locuri de parcare. Tot aici, clienţii vor avea la dispoziţie şi o staţie de 22 kW pentru încărcarea autovehiculelor electrice.

Toţi cei care au în plan să-şi construiască o casă, să-şi renoveze sau să-şi amenajeze locuinţa sau grădina, vor găsi de acum la Dedeman Petroşani cele mai bune soluţii pentru proiectele lor, însoţite de preţuri corecte şi consultanţă de specialitate.

“Este o mare bucurie pentru noi să sărbătorim finalul de an cu deschiderea unui nou magazin Dedeman şi, în acelaşi timp, să ne menţinem angajamentul de a investi şi în oraşele mai mici. Prin acest nou magazin, venim mai aproape de clienţii noştri cu o gamă variată de produse şi servicii pentru orice plan sau proiect legat de casă şi grădină. Totodată, ne propunem să le oferim o experienţă cât mai plăcută la cumpărături într-un magazin spaţios, modern şi prietenos cu mediul.” – Dragoş Pavăl, Preşedintele companiei Dedeman.

Noul magazin va fi prevăzut şi cu panouri solare şi cu o centrală electrică fotovoltaică de 400 kW.

Magazinul din Petroşani este al treilea magazin Dedeman din judeţul Hunedoara şi al doilea magazin inaugurat de companie în 2023, după cel din Craiova (Promenada Mall).

Odată cu deschiderea acestuia, reţeaua Dedeman ajunge la un total de 61 de unităţi în România.

Dedeman în cifre

♦ 61 de magazine, 5 centre logistice, parc auto propriu;

♦ o gamă de peste 85.000 de produse (inclusiv magazinul online);

♦ între 7.500 şi 18.000 mp - suprafaţa unui magazin;

♦ peste 12.500 de angajaţi;

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Dedeman,
magazine,
extindere,
Craiova,
Petrosani

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.