Ce vină are Germania că nu-i merge bine Europei

Autor: Crenguta Nicolae Postat la 02 noiembrie 2013 326 afişări

Ca şi când n-ar fi fost de ajuns scandalul spionajului între SUA şi Europa, de peste Ocean a venit un nou motiv de supărare pentru cancelarul german Angela Merkel, odată cu publicarea unui raport al Trezoreriei SUA care critică Germania pentru că frânează creşterea economică a zonei euro prin încăpăţânarea de a-şi menţine excedentul comercial pe parcursul tuturor celor patru ani de criză de până acum.

Ce vină are Germania că nu-i merge bine Europei

Zona euro a reuşit o creştere economică de 1,2% în al doilea trimestru faţă de acelaşi interval din 2012. Este prima creştere din ultimele 7 trimestre, susţinută de expansiunea cererii interne din Germania şi Franţa, notează raportul. Totuşi, Germania continuă să aibă exporturi nete pozitive, afectând efortul de ajustare a deficitelor în zona euro, în condiţiile în care ţări ca Grecia şi Irlanda au intrat sub "o presiune severă de a-şi reduce cererea şi importurile, spre a-şi regla dezechilibrele de cont curent", iar rezultatul a fost "un impuls deflaţionist pentru zona euro şi pentru economia globală", acuză Trezoreria SUA.

Ministerul Economiei de la Berlin a replicat că nu este o critică justificată şi că excedentele de cont curent reflectă pur şi simplu competitivitatea produselor germane şi cererea globală mare pentru ele, relatează Bloomberg. În iulie, pe când trebuia să explice în campanie electorală politicile adoptate de Germania în criza europeană, cancelarul Angela Merkel a explicat că guvernul ei a făcut tot ce a putut de-a lungul anilor ca să stimuleze cererea internă, citând mărirea alocaţiilor pentru copii, tăierea taxelor pe moştenire şi a celor aplicate companiilor, care au coborât de la 51,6% în 2000 la 29,8% în 2010.

Inflaţia din zona euro a coborât în luna octombrie, la 0,7%, potrivit primelor estimări ale Eurostat, cel mai scăzut nivel cel puţin din ultimul an. Ritmul inflaţiei a încetinit în ultimele luni, coborând de la 1,6% în iulie la 1,1% în septembrie, evoluţie care arată că statele europene nu şi-au revenit încă la nivel economic şi cererea se menţine la un nivel redus.

Nu este prima critică legată de influenţa Germaniei asupra destinului Europei: David Lipton, director general adjunct al FMI, a cerut Berlinului să ţină cont de implicaţiile politicilor sale asupra sistemului fiscal şi bancar european. "Germania continuă efortul pentru proiectul european, astfel încât ar trebui să-şi ridice privirile spre orizont global", a spus Lipton, făcând aluzie la preţul austerităţii impuse de Germania ţărilor de la periferia zonei euro. "Ceaţa crizei se ridică, astfel încât acum vedem că drumul înainte e presărat cu mari obstacole şi că e nevoie de timp şi efort pentru ca ele să fie depăşite", a spus Lipton.

Urmărește Business Magazin

/actualitate/ce-vina-are-germania-ca-nu-i-merge-bine-europei-11610258
11610258
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.