CEC Bank lansează o nouă versiune a aplicaţiei de Mobile Banking
CEC Bank, a treia bancă de pe piată după valoarea activelor nete raportate pentru 2023, anunţă că a lansat o nouă versiune a aplicaţiei de Mobile Banking - CEC app, cu meniuri optimizate şi un nou design.
"Odată cu evoluţia aplicaţiilor mobile au crescut şi asteptările utilizatorilor, care în prezent acordă o mai mare atenţie caracteristicilor de design. (…) CEC app este o aplicaţie bancară matură, complexă, cu funcţionalităţi avansate şi care acum are şi un design pe măsură, design pe care îl vom optimiza în permanenţă, odată cu implementarea de noi funcţionalităţi", explică Mugur Podaru, Director al Direcţiei Operaţiuni la Distanţă în cadrul CEC Bank.
Noua versiune vine şi cu funcţionalitatea Dark Mode, care permite schimbarea culorii predominante a ecranului din alb în negru. Printre beneficiile acestui mod de afişare se numără confortul vizual sporit, datorat nivelului mai scăzut de lumină albastră şi consumul mai redus al bateriei telefonului.
Aplicaţia de Mobile Banking - CEC app este disponibilă în Magazin Play (Android), App Store (iOS) şi Huawei AppGallery.
CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de 83,5 miliarde lei, la sfârşitul anului 2023.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro