Cel puţin 12 morţi, după ce o bombă a fost lansată accidental de un avion militar în Irak

Autor: Departamentul Externe Postat la 06 iulie 2015 52 afişări

Un avion militar din Irak a lansat accidental o bombă asupra unui cartier din Bagdad, omorând cel puţin 12 persoane, potrivit autorităţilor irakiene, relatează site-ul publicaţiei The New York Times.

Avionul, unul dintre cele câteva aeronave ruseşti Suhoi folosite în Irak în luptele duse împotriva grupării teroriste Stat Islamic, se întorcea la bază când s-a produs accidentul.

Potrivit purtătorului de cuvânt al armatei irakiene, generalul Saad Maan Ibrahim, a avut loc o defecţiune tehnică, ceea ce a cauzat lansarea accidentală a bombei asupra unui cartier din estul capitalei Bagdadului.

Printre cele 12 victime se află trei copii şi două femei, conform declaraţiilor furnizate de un oficial al poliţiei aflat la faţa locului şi un reprezentant al unui spital din apropierea cartierului. În plus, cel puţin 25 de persoane au fost rănite.

Irakul trece prin cea mai severă criză după retragerea trupelor americane în anul 2011, ducând o luptă aprigă împotriva grupării teroriste Stat Islamic, care deţine regiuni întinse din nordul şi vestul ţării. În plus, anul trecut, gruparea sunnită a ocupat oraşul Mosul, al doilea cel mai mare oraş din Irak, şi mare parte din provincia Anbar.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
IRAK,
INCIDENT,
AVION
/actualitate/cel-putin-12-morti-dupa-ce-o-bomba-a-fost-lansata-accidental-de-un-avion-militar-in-irak-14552424
14552424
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.