Cele mai răsunătoare demisii din cadrul companiei Electrica, firma cu cei mai mulţi clienţi conectaţi la reţeaua de distribuţie a energiei
Electrica, firma cu cei mai mulţi clienţi conectaţi la reţeaua de distribuţie a energiei administrată, nu pierde doar cotă de piaţă, ci şi membri din conducere. Cele mai răsunătoare demisii, venite la interval de numai câteva zile, sunt cea a lui Cătălin Stancu, CEO-ul companiei, şi a Ariellei Malard de Rothschild, exponenta uneia dintre cele mai influente familii de bancheri din lume, care de patru ani făcea parte din consiliul de administraţie al Electrica. Aparent însă, veştile rele nu s-au terminat.
"Nu sunt foarte clare motivele plecării Ariellei Malard de Rothschild, dar cert este că a spus că stă timp de patru ani şi deja s-a împlinit acest mandat. Era un om important în structura Electrica, atât pentru zona de business, cât şi datorită influenţei pe care o avea”, spun surse din piaţa energiei.
Arielle Malard de Rothschild, în vârstă de 55 de ani, a intrat în consiliul de administraţie al Electrica în 2014, la acel moment compania fiind extrem de apetisantă în contextul în care în conturile ei se regăseau banii din proaspăta listare, circa 1,9 miliarde de lei.
Prin căsătoria din 1991 cu Édouard de Rothschild, Arielle Malard îşi face intrarea în ramura franceză a uneia dintre cele mai cunoscute familii de bancheri din toate timpurile, clanul Rothschild, cu o tradiţie în domeniul bancar de peste 250 de ani.
Arielle Malard îşi începe cariera în cadrul Lazard Freres & Cie, un grup de consultanţă financiară şi asset management, cu operaţiuni pe partea de fuziuni şi achiziţii. În zece ani îşi construieşte cariera aici, pentru ca în 1998 să facă pasul spre gigantul Rothschild, unde înfiinţează în Paris departamentul de pieţe emergente.
Începând cu anul 2006, preia funcţia de director general şi de membru în consiliul de administraţie al Rothschild & Co, funcţie pe care o deţine până în 2014.
Astfel, România intră în sfera de analiză a Ariellei Malard de Rothschild ca piaţă emergentă, franţuzoaica ajungând să fie implicată, pe partea de consultanţă, în mai bine de 20 de tranzacţii, printre care s-au numărat preluarea Dacia de către Renault sau privatizarea BCR, proces câştigat de austriecii de la Erste. În 2014, Arielle Malard de Rothschild intră în consiliul de administraţie al Electrica, proaspăt listată la bursa de la Bucureşti şi pe cea de la Londra, cu 1,9 miliarde de lei bani cash încasaţi din această operaţiune şi care au stat mult în conturile companiei fără a fi folosiţi, chiar şi pe o piaţă care se pregătea de liberalizarea completă.
De-a lungul anilor au fost discuţii destul de tensionate în cadrul boardului în ce să se ducă aceşti bani, părerile statului, care este acţionarul principal, dar fără să mai fie majoritar, fiind diferite faţă de cele ale noilor acţionari.
La un moment dat, Electrica a vrut să cumpere acţiunile Enel din România, încercare care a eşuat pentru că italienii nu au mai vrut să vândă. La final, singura achiziţie făcută cu banii din listare a avut loc la finalul anului trecut, când Electrica a preluat de la Fondul Proprietatea pachetele minoritare pe care Fondul le mai deţinea în cadrul filialelor companiei.
Mai departe, banii au fost folosiţi pentru investiţii în reţele de energie, compania având bugetate pentru anul acesta 905 milioane de lei, nivel istoric înregistrat la nivel de grup.
„Arielle Malard de Rothschild a renunţat la poziţia de membru în consiliul de administraţie al companiei ca urmare a preluării altor responsabilităţi”, scria în comunicatul sec prin care a fost anunţată plecarea singurului Rothschild pe care o companie locală l-a avut în administrarea sa.
Potrivit informaţiilor publicate de Bloomberg însă, Arielle Malard de Rothschild a preluat din vara acestui an funcţia de director în cadrul Société Foncière Lyonnaise, jucător în sectorul imobiliar de lux din zona de birouri a Parisului.
Tot potrivit informaţiilor publicate de Bloomberg, Société Foncière Lyonnaise are un portofoliu de proprietăţi evaluat la 6,4 miliarde de euro, concentrate în districtul financiar al capitalei franceze.
La scurt timp după plecarea Ariellei Malard de Rothschild, Electrica a anunţat şi plecarea lui Cătălin Stancu, directorul general al companiei, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din sectorul energetic local. Schimbarea va avea loc de la 1 noiembrie, în locul lui Cătălin Stancu urmând să fie adusă Corina Popescu, actualul director general al Societăţii de Distribuţie a Energiei Electrice Muntenia Nord. Cătălin Stancu (55 de ani) a preluat funcţia de director general al Electrica pe 24 octombrie 2016, anterior având 19 ani de experienţă în companie.
Plecarea unor membri cheie din conducerea Electrica vine într-un context de piaţă puţin favorabil jucătorului din distribuţia şi furnizarea de energie electrică.
Astfel, potrivit celor mai recente informaţii publicate de companie, aferente primului semestru de activitate, Electrica Furnizare, braţul de vânzare de energie al grupului, începe să piardă teren pe piaţa concurenţială în contextul în care vânzările de energie s-au micşorat cu 4,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Pe piaţă însă, consumul a crescut totuşi cu un modest 2%.
Grupul Electrica a terminat primele şase luni cu venituri consolidate de 2,6 miliarde de lei, în scădere cu 1% faţă de primul semestru al anului trecut, dar cu un profit semnificativ mai mare, de 210 milioane de lei, faţă de cele 8 milioane de lei din 2017, evoluţii generate mai ales de preţul energiei.
Mai departe, cele mai recente date publicate de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) arată că după primele şapte luni ale anului piaţa concurenţială, adică acel segment unde consumatorii îşi aleg singuri furnizorul preferat, a ajuns la o pondere de 70% din totalul consumului de electricitate, faţă de nivelul de 65% din perioada similară a anului trecut.
În contextul în care consumul intern a crescut cu 2%, cantităţile tranzacţionate pe segmentul concurenţial au crescut cu 9%, cea mai mare a parte a acestei creşteri fiind explicată prin migraţia consumatorilor casnici spre segmentul concurenţial prin schimbarea furnizorilor de energie.
Din păcate, Electrica Furnizare nu a reuşit să prindă nimic din această oportunitate de business. Compania, cel mai mare furnizor de energie din piaţa concurenţială din perioada ianuarie-iulie 2017, a livrat în aceeaşi perioadă a acestui an cu 15% mai puţină energie, pierzând prima poziţie a clasamentului.
Astfel, Electrica mai are acum o cotă de piaţă de 9,4% faţă de nivelul de 12% de anul trecut. Au câştigat teren însă firme precum Enel sau Engie, rivalii Electrica.
Nici în ceea ce priveşte performanţa tehnică a reţelelor administrate de Electrica lucrurile nu stau mai bine. România este pe ultimul loc la nivelul UE în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei, din cauza celei mai ridicate durate a întreruperilor neplanificate în alimentarea cu electricitate a consumatorilor.
Potrivit ultimului raport realizat de Consiliul European al Reglementatorilor din Energie (CEER), România a terminat anul 2016 cu 290 de minute de întreruperi neplanificate, aceasta fiind valoarea indicatorului SAIDI, cel mai relevant parametru în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie a energiei electrice. Din statistică sunt excluse evenimentele excepţionale. Următoarea clasată este Polonia, dar care are numai 180 de minute de întrerupere.
Ungaria a terminat anul 2016 cu numai 75 de minute de întreruperi neplanificate. Sunt însă ţări a căror performanţă în ceea ce priveşte calitatea serviciului de distribuţie pare aproape ireală. În Germania, durata întreruperilor neplanificate a fost de 12,8 minute, în Elveţia a fost de 9 minute, iar în Slovenia consumatorii au stat în beznă doar 1,7 minute în 2016, acesta fiind recordul la nivel european.
Pe plan local, dintre cele opt distribuţii de energie electrică, filialele deţinute de Electrica au cele mai slabe rezultate, Electrica Transilvania Nord terminând anul trecut cu o durată a întreruperilor neplanificate de peste 6 ore.
Demararea încă unui interimat, mai ales la o companie activă într-o piaţă în schimbare radicală, este departe de a fi scenariul dorit pentru „campionul energetic local”.
Iar sursele din piaţă spun că schimbările din conducerea Electrica nu s-au oprit.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro