În această etapă a dezvoltării firmei, spune antreprenorul care a înfiinţat firma de cercetare de piaţă BrandBerry, rolul său s-a transformat tot mai mult în unul de project manager. În continuare se ocupă de vânzări, analiză de date şi consultanţă, dar procentul cel mai mare din timp îi este ocupat de mangementul proiectelor şi facilitarea colaborării experţilor implicaţi în proiecte. „Dacă ar fi să descriu în câteva cuvinte rolul meu de acum, aş spune că sunt «BD în acţiune»; dar nu «brigada diverse», deşi fac diverse, ci «business developer». Cel puţin în ultimii trei ani acesta a fost primordial rolul meu, în detrimentul analizelor de date şi raportărilor către client. Dacă l-aş pune pe fiu-meu cel mare să descrie ce fac, ar spune că «toată ziua stau la cafele», ceea ce, evident, e consistent cu poziţia de BD.”

Modelul pe care funcţionează BrandBerry este de tip colaborativ, „deci nu pot spune că am oameni «în subordine». Există proiecte în care sunt implicaţi şi câte 150 de oameni, cum ar fi cercetările reprezentative naţional desfăşurate «on-field», dar majoritatea proiectelor presupun coordonarea unei echipe de cinci până la zece oameni.”

Anul trecut, BrandBerry a depăşit, după cum spune chiar Romulus Oprica, pragul psihologic de un milion de lei cifră de afaceri, „prag care, evident, este unul încă mic, dar foarte promiţător şi am pus bazele unui proiect pe care urmează să-l lansăm în toamna lui 2018”. Pentru anul în curs, planurile se referă la un plus de 30% faţă de rezultatele din 2017.

Despre parcursul său profesional, antreprenorul spune: „Am lucrat de puştan; părinţii mei aveau un mic magazin şi am făcut multă practică în el – micul comerţ din anii ’90, până în 2000. După absolvirea facultăţii, când am decis că rămân în ţară, am vrut să mă angajez, dar am ratat două joburi şi am decis că mă fac antreprenor şi să realizez studii de piaţă”.

Profilul său educaţional este unul eminamente socio-uman, dar cu multă practică în vânzări şi relaţii cu clienţii. A absolvit liceul cu profil psiho-pedagogic din Braşov, prima sa calificare fiind de învăţător/educatoare; „în nomenclatorul de meserii nu există echivalentul masculin pentru «educatoare», aşa că m-au asimilat. Facultatea de sociologie a fost o alegere necontrastantă, iar faptul că am început-o la Braşov a fost determinat mai degrabă de constrângeri economice”. Pe aceeaşi filieră, socio-umane, a urmat şi masterul la câţiva ani distanţă şi, ceva mai recent, doctoratul. Educaţia a fost esenţială în evoluţia sa, în perioada studenţiei având şi prima ieşire din ţară, cu o bursă Erasmus, în Copenhaga, punctează Oprica. „A fost unul dintre cei mai marcanţi ani din viaţa mea; primisem bursa pentru o perioadă de trei luni, dar am rămas un întreg an universitar. E greu de povestit în câteva cuvinte şocul cultural pe care l-am trăit acolo.”

În timpul facultăţii a lucrat, ca mulţi dintre colegii săi, ca operator de interviu (în cercetare de piaţă), dar a fost şi profesor suplinitor pentru doi ani, iar în perioada bursei în Copenhaga a avut chiar două slujbe. Bursa primită era total insuficientă şi a ales să îşi prelungească şederea, aşa că a fost constrâns să lucrez; „am lucrat şi în curăţenie şi am fost pentru câteva luni «starter» (ajutor de bucătar) într-un restaurant mexican. În ultimul an de facultate m-am dedicat ONG-urilor şi m-am plimbat în multe schimburi de tineret susţinute de Uniunea Europeană. A fost unul dintre cei mai liberi ani ai mei.”

După absolvirea facultăţii, când a decis să rămână în ţară, a vrut să se angajeze. Prima experienţă, povesteşte Oprica, a fost cu un om de afaceri din Braşov pentru care ar fi trebuit să facă business development în HoReCa. „Când am început efectiv lucrul m-am trezit cu o cutie mare în braţe, plină cu hârtie igienică şi şerveţele, şi mi-a zis: «Vinde!». Nu prea ne-am înţeles asupra modului în care trebuie să abordăm piaţa şi am convenit să ne despărţim prieteneşte.” A aplicat apoi pentru un alt job, de reprezentant regional al unui importator mare de anvelope şi acumulatori; a trecut de toate interviurile şi, când să semneze contractul de angajare, proprietarul a aflat că tânărul nu avea experienţă la condus. „Mi-a zis că «nu mă poate trimite la moarte pe drumurile patriei»”.

Aşa că, după ce a ratat două joburi, a decis să mizeze pe antreprenoriat şi să facă studii de piaţă. „Mi s-a părut că este singurul lucru pe care ştiu să-l fac. Nu ştiam, dar am învâţat «the hard way». Am pornit pe jos, la propriu.” Îşi aminteşte că avea un client în afara Braşovului; mergea cu transportul în comun până la capăt de linie, de acolo lua taxiul, ca să nu ajungă cu pantofii murdari la destinaţie, dar de întors în oraş i s-a întâmplat de cele mai multe ori să meargă pe jos, pentru că nu mai avea bani de taxi şi pentru întoarcere. „Am avut multă încredere că pot să ofer în Braşov servicii de care nimeni nu avea nevoie la acel moment. Eram un specimen destul de exotic. Ne-am dezvoltat mai întâi pe plan local, după câţiva ani am evoluat la regional şi, din 2009, am făcut pasul în a realiza cercetări la nivel naţional.”

Evaluează acum că a avut foarte mult noroc, pentru că demersul său a debutat după o perioadă de aproape trei ani în care lăsase pe locul secund cercetările, pentru că a vrut să construiască o reţea de site-uri locale. Încă nu exista în România nicio reţea de acel gen şi a crezut că o să fie un succes răsunător. „Ideea a fost bună, am obţinut finanţare şi apoi, pentru că nu aveam deloc expertiză în acel gen de afaceri, ajutat şi de criza din 2008, am dat-o de gard în cel mai victorios stil posibil. M-a demoralizat rău de tot! Am avut noroc de un om extraordinar lângă mine, care mi-a spus că ar fi cazul să mă opresc din a încerca să salvez ceva ce deja murise. Mă ataşasem prea mult de ideea mea şi nu doream să accept eşecul.”

Faptul că în 2008-2009 criza economică era în toi s-a dovedit pentru antreprenorul aflat la început de drum o oportunitate mare, pentru că i-a permis să acceseze clienţi mari, care până la acel moment nu se uitau la cost. „Am venit cu nişte preţuri foarte competitive, ceea ce era bine, dar nu suficient. A fost nevoie de multe întâlniri pentru a-i convinge pe clienţi că pot lucra cu încredere cu noi. Am avut un client care după nişte ani, când ne-am împrietenit, mi-a mărturisit că în departamentul lor colegii mă numeau «Domnul Insistentul» – exact aşa, cu articol hotărât pe insistent.” 

A fost o perioadă în aventura antreprenoriatului, până prin 2014-2015, când, spune Romulus Oprica, „eram şi portar, şi mijlocaş, şi atacant; eu centram, eu dădeam cu capul  adică făceam de toate. În 2014, după finalizarea doctoratului, am reorganizat modelul de business şi m-am asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe şi complementare, ceea ce a dus la creşterea exponenţială a afacerii. Am trecut de la one-man-show la echipă.” Iar în ultimii trei ani, povesteşte braşoveanul, a avut mai multe proiecte de consultanţă pe care le-au putut accesa şi companii locale, iar BrandBerry a fost folosită ca studiu de caz de către BERD (Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare) pentru a exemplifica beneficiile programului KnowHow Romania, program prin care BERD facilitează accesul la servicii profesionale de consultanţă, oferind finanţare nerambursabilă IMM-urilor pentru a le ajuta să se dezvolte şi să devină mai competitive.

Doctoratul a fost, cel puţin iniţial, o decizie mai degrabă de business, mărturiseşte franc, pentru că dorea să ajungă la nişte manageri şi nu reuşea. „Decizia mea a întâlnit deschiderea neaşteptată a unuia dintre cei mai faini oameni pe care îi cunosc, antropologul Vintilă Mihăilescu, care mi-a acceptat tema de cercetare şi mai apoi m-a lăsat să dau cu capul de pragul de sus ca să mai cobor din nori şi să văd pe unde merg.” Tot în perioada şcolii doctorale l-a avut ca profesor pe Bogdan Voicu, de la care a învăţat cu adevărat statistică. „În mod special aceşti doi oameni au avut un impact semnificativ asupra modului în care mi-am reorganizat micul business, m-au ajutat să cresc şi să cred că pot mai mult. De fapt, în acea perioadă am interacţionat pentru prima dată cu proiectul vostru, Tineri manageri de top, pentru că îi alesesem ca temă de cercetare; doream să aflu care-i patternul pentru a deveni tânăr manager de top. Îmi amintesc că citeam cu multă admiraţie poveştile celor prezenţi în catalog şi mă gândeam, uşor ruşinat de îndrăzneala mea, cum ar fi să fiu şi eu pe acest podium al celor care au reuşit...”.

În 2014, după finalizarea doctoratului, care a avut ca temă ediţiile de până atunci a catalogului 100 tineri manageri de top, realizat de Business Magazin, a reorganizat modelul de business şi s-a asociat (la nivel de proiecte) cu mai mulţi profesionişti din domenii conexe, ceea ce a dus la creşterea afacerii. 

Despre planurile pe termen lung, Romulus Oprica spune că de ceva vreme se apropie tot mai mult de mediul academic, dorindu-şi ca în viitorul apropiat să fie implicat şi mai activ în acest domeniu. „Cred că în cinci-zece ani rolul nostru va fi mai degrabă unul de consultanţi în cercetare, de experţi care-i învaţă pe beneficiari cum să interpreteze datele la care au deja acces.”