Chişinăul transmite Rusiei că embargoul impus produselor moldoveneşti este excesiv şi nejustificat
Restricţiile impuse de Rusia produselor din Republica Moldova sunt excesive şi nejustificate şi încalcă prevederile acordurilor comerciale între Chişinău şi Moscova, a avertizat ministrul moldovean al Economiei, Andrian Candu, într-o întrevedere cu vicepremierul rus Dmitri Rogozin.
Discuţii referitoare la embargoul impus de Rusia importurilor de fructe şi legume din Republica Moldova au avut loc, joi, la Chişinău, în cadrul Comisiei interguvernamentale pentru cooperare comercial-economică, în prezenţa vicepremierului rus Dmitri Rogozin şi a ministrului moldovean al Economiei, Andrian Candu.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei de la Chişinău, vicepremierul moldovean Andrian Candu a atras atenţia că restricţiile aplicate sunt excesive şi nejustificate şi contravin prevederilor acordurilor comerciale cu Federaţia Rusă. "Motivele aplicării măsurilor sunt mai mult de natură politică, decât economică", arată comunicatul Ministerului moldovean al Economiei.
Vicepremierul Candu a subliniat, în acest context, importanţa menţinerii unui dialog constructiv între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, în vederea identificării unor soluţii reciproc acceptabile pentru ambele părţi.
La rândul său, vicepremierul rus a menţionat necesitatea continuării dialogului la nivel bilateral şi identificarea soluţiilor pentru redresarea situaţiei la nivel de experţi şi instituţii. De asemenea, partea rusă şi-a exprimat disponbilitatea pentru o nouă rundă de discuţii pe această temă în luna septembrie, la Moscova. În acelaşi timp, Dmitri Rogozin a evocat necesitatea considerării intereselor agenţilor economici din Transnistria.
Pe de altă parte, oficialii de la Chişinău au menţionat, la discuţiile cu delegaţia de la Moscova, necesitatea extinderii contractelor existente de tranzit şi furnizare a gazelor naturale pentru 2015.
Vicepremierul rus Dimitri Rogozin a sosit, joi, la Chişinău, fiind însoţit de o delegaţie de 25 de oficiali ruşi din Serviciul Fitosanitar, Ministerul Economiei, Serviciul Vamal şi Ministerul Culturii de la Moscova.
Mai mulţi tineri din Partidul Liberal au protestat joi cu struguri, votcă şi arme de jucărie la Aeroportul din Chişinău faţă de vizita vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova. "Rogozin şi Vova, plecaţi din Moldova!", au scris tinerii liberali pe pancartele cu care au venit la Aeroportul din Chişinău.
În replică, ministrul rus al Culturii, Vladimir Medinski, a afirmat, într-un comentariu ironic postat pe Twitter, că "Susţinătorii unirii cu România ne salută călduros cu Dmitri Rogozin la Chişinău. "Trâmbiţează, cântă şi dansează", a comentat ministrul rus, potrivit Unimedia.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe Alephnews
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro