Cine este afaceristul anului 2020, potrivit revistei americane Fortune

Autor: Eduard Ivanovici Postat la 03 decembrie 2020 112 afişări

Elon Musk ocupă locul întâi în clasamentul „Business Person of the Year”, realizat de revista americană Fortune. Averea fondatorului Tesla a crescut anul acesta cu 115 miliarde de dolari şi a ajuns la 142 de miliarde de dolari.

Cine este afaceristul anului 2020, potrivit revistei americane Fortune

Astfel, miliardarul în vârstă de 49 de ani a devenit al doilea cel mai bogat om din lume, fiind depăşit de Jeff Bezos, care se găseşte pe poziţia a şaptea în topul Fortune, scrie Ziarul Financiar.

Anul acesta, şeful Amazon a devenit prima persoană care a atins o avere de 200 de miliarde de dolari, întrucât retailerul online a profitat din plin de pe urma oamenilor care s-au izolat pe fondul pandemiei de coronavirus.

Topul realizat de revista americană arată în felul următor:

10. Tricia Griffith, SUA, CEO al companiei de asigurări Progressive

9. Ajay Banga, India, CEO al Mastercard

8. Shantanu Narayen, India, CEO-ul producătorului de software Adobe

7. Jeff Bezos, SUA, fondatorul şi CEO-ul Amazon şi Blue Origin

6. Leonard Schleifer, SUA, CEO al firmei de biotehnologie Schleifer

5. Elizabeth Gaines, Australia, CEO al firmei de minereu de fier Fortescue Metals

4. Reed Hastings, SUA, CEO-ul platformei de streaming Netflix

3. Jansen Huang, Taiwan-SUA, CEO al companiei de procesoare grafice Nvidia

2. Lisa Su, Taiwan-SUA, CEO-ul producătorului de microprocesoare AMD

1. Elon Musk, SUA, CEO-ul şi fondatorul Tesla şi SpaceX

Clasamentul ia în calcul zece criterii, de la câştigurile de capital la profiturile obţinute de investitori şi veniturile din ultimele 12 luni.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
afaceristul anului,
fortune,

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.