"Privim cum se fac nedreptăţi şi cum suntem neînteleşi si solicitati maxim în timpul gărzilor, pentru că suntem puţini, pentru că cei care-ar trebui sa ne înţeleagă nu ne iau în seamă, privim şi tăcem. Până când şi cu ce preţ? Şi-uite aşa asistăm neputincioşi cum o colegă de-a noastră, din spital, intră în comă în timpul turei de noapte. Până când mai băgăm capul sub nisip? Si pentru cine?

 

De câte ori am scris câte ceva am primit aprobare doar din partea câtorva oameni, prea puţini pentru a reuşi să facem lumină, prea puţini curajoşi şi demni. Să tăcem în continuare pe principiul: <dacă eu n-am păţit nimic, nu ma interesează>. Mi-e lehamite!